Alocări de 122 de milioane de euro pentru dezvoltarea Munţilor Apuseni. Ce prevede programul aprobat de Guvern

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Centrul teritorial de consultanţă va fi înfiinţat la Roşia Montană
Centrul teritorial de consultanţă va fi înfiinţat la Roşia Montană

Guvernul a aprobat miercuri Memorandumul prin care vor fi dezvoltate programe integrate din fonduri europene şi bugetul naţional pentru îmbunătăţirea situaţiei sociale şi economice a locuitorilor din zonele pilot de intervenţie Roşia Montană-Munţii Apuseni, Valea Jiului şi comunităţile marginalizate din Moldova.

Prin acest proiect Guvernul înfiinţează la Roşia Montană un centrul teritorial prin care se va oferi consultanţă pentru dezvoltare zonală, în scopul combaterii sărăciei. Strategia Guvernului este de a găsi soluţii alternative de dezvoltare a comunei şi a zonei Munţii Apuseni. „Centrul de la Roşia Montană va fi punct unic de contact pentru beneficiarii din zona Munţilor Apuseni, astfel încât cererile de proiecte de finanţare, atât din fonduri europene cât şi de la bugetul naţional vor fi integrate într-o strategie coerentă de dezvoltare a zonei, iar beneficiarii vor avea prioritate”, a declarat Ionel Dancă, consilierul premierului pentru proiecte economice speciale.

Dancă a precizat că vor fi introduse punctaje suplimentare în cadrul criteriilor de evaluare la apelurile competitive de cereri de finanţare  ce se adresează beneficiarilor din aceste zone, vor fi organizate sesiuni de finanţare cu buget distinct, majorarea pragului şi intensităţii ajutorului de stat. Pe programele de infrastructură mare, în judeţul Alba sunt proiecte cu alocări predefinite în valoare de 122 milioane de euro, a precizat consilierul.

Proiectul prevede alocarea cu prioritate de resurse şi asigurarea unor servicii guvernamentale de asistenţă tehnică. Resursele financiare ce ar urma să fie cheltuite provin din programe de finanţare europene şi naţionale şi vor avea caracteristici specifice: apeluri dedicate de proiecte cu biget distinct, punctaj suplimentar pentru cererile de finanţare din zonă, majorarea intensităţii maxime a ajutorului de stat şi aplicarea unor instrumente financiare inovative pentru realizarea proiectelor cu finanţare din programele europene.

Pe lângă acestea, Guvernul va acorda sprijin pentru elaborarea şi implemtarea de proiecte integrate de dezvoltare locală. La nivelul Cancelariei Prim-ministrului se organizează o Unitate Guvernamentală de Asistenţă Tehnică cu mai multe funcţii: coordonare generală între ministere şi autorităţi de management, structuri locale/beneficiari; analiza nevoilor locale şi realizarea sau revizuirea strategiilor de dezvoltare locală; ajutor direct pentru elaborarea şi implementarea proiectelor; monitorizarea, evaluarea şi controlul modului de implementare a proiectelor.

Proiectele vor putea fi depuse de autorităţi publice locale, organizaţii neguvernamentale, persoane fizice şi persoane juridice. Se preconizează că în Programele de finanţare existente să existe o anumită alocare bugetară specifică, disponibilă doar zonei respective, prin eventuale call-uri distincte de proiecte. Pentru ca potenţialii beneficiari de finanţare să poată să-şi pregătească eficient cererile de finanţare, Unitatea Guvernamentală de Asistenţă Tehnică va coordona cele trei centre locale de consultanţă, în care vor activa specialişti locali, cu experienţă în pregătirea de proiecte finanţate din fonduri europene. Aceştia vor avea posibilitatea de a discuta direct cu experţi desemnaţi din cadrul Autorităţilor de Management pentru diferite programe de finanţare europene. În acest fel se preconizează că se va scurta modul de obţinere a informaţiilor şi se vor rezolva mai repede situaţiile neclare. Practic, prin aceste centre de consultanţă, potenţialii beneficiari de fonduri vor putea fi mai repede şi mai clar informaţi, direct din surse guvernamentale, despre modul cum se pot interpreta anumite cerinţe din ghidurile de finanţare. Unitatea Guvernamentală nou creată nu se va substitui celor care pregătesc proiectele, dar va facilita pregătirea acelor cereri de finanţare care aduc cele mai mari beneficii zonei vizate.

La centrul de la Roşia Montană vor lucra angajaţi ai instituţiilor cu rol de gestiune a programelor de finanţare şi ai celor cu atribuţii în dezvoltarea urbană, teritorială. Unitatea de implementare va funcţiona în cadrul Prefecturii Alba şi va fi coordonată de un manager de proiect angajat la Cancelaria Prim-ministrului. Programele de finanţare dedicate sunt următoarele: Programul Operaţional Regional (POR), Axa prioritară 9 – Sprijinirea regenerării economice şi sociale a comunităţilor defavorizate din mediul urban de unde se estimează alocarea unsei sume de 10 milioane de euro; Programul Operaţional Capital Uman (POCU), Axa prioritară 4 – incluziune socială şi combaterea sărăciei (6 milioane de euro/proiect) şi Axa prioritară 3 – Locuri de muncă pentru toţi (se subvenţionează locurile de muncă nou create în zone unde sunt disponibilizări); Programul Operaţional Infrastrucutura Mare (POIMM) – alocări predefinite în valoare de 123 de milioane de euro pentru Alba şi Programul Operaţional Competitivitate (POC) – investiţii în dezvoltare cercetare.

Citiţi şi:

Ce sunt marcajele turistice şi care este semnificaţia lor. Cum sunt clasificate traseele montane

Cazare în condiţii ca acum 100 de ani într-o locuinţă tradiţională din Apuseni. Experimentul realizat de o familie din Bucureşti în satul Cheia din Alba

Ferma de măgăriţe din Apuseni, afacerea de succes cu lapte ce se vinde cu 100 de lei litrul

Cum se obţine cel mai bun vin în gospodărie. Producătorii sunt încântaţi de calitatea strugurilor făcuţi în 2016

Destinul tragic al partizanilor dobrogeni ucişi mişeleşte de securitatea comunistă. Împuşcaţi şi îngropaţi cu cătuşele pe un deal din Timiş

Raiul de la Mănăstirea Dumbrava, locul unde sunt îngrijiţi 200 de copii abandonaţi şi bătrâni singuri

   

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite