Ziua păcălelilor în presa europeană | adevarul.ro

Ziua păcălelilor în presa europeană

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Cotidianul britanic "Daily Mail" relatează în ediţia sa de 1 aprilie că premierul britanic, Tony Blair, ar vopsi în roşu uşa biroului său din Downing Street, prin tradiţie neagră. La rândul

Cotidianul britanic "Daily Mail" relatează în ediţia sa de 1 aprilie că premierul britanic, Tony Blair, ar vopsi în roşu uşa biroului său din Downing Street, prin tradiţie neagră. La rândul său, cotidianul "The Times" relatează despre un nou sistem de securizare a cardurilor de credit "Chip n' Singt", care poate fi activat dacă i se cântă.
După aproape două secole de când a început obiceiul păcălelilor, ziarele europene încă mai încearcă de 1 aprilie să-i convingă pe creduli în legătură cu tot felul de întâmplări foarte puţin probabile sau scandaloase. După unele opinii, tradiţia Zilei Păcălelilor a început în secolul al XVI-lea, odată cu introducerea calendarului Gregorian, care a schimbat data anului nou de la 1 aprilie la 1 ianuarie. Altele susţin că obiceiul păcălelilor ar avea la origine vechi sărbători ale păcălelilor din tradiţia indienilor şi a vechilor romani. Cotidianul suedez "Dagens Nyheter" i-a speriat pe miile de adepţi ai bicicletei din Stockholm că autorităţile locale le vor impune o limită de viteză de 20 de kilometri pe oră în oraş. În Belgia, postul de radio VRT a anunţat că guvernul regional din Flandra ar fi atât de preocupat de impactul vremii nefavorabile asupra populaţiei încât a decis să distribuie populaţiei 10.000 de "permise pentru soare" prin care localnicilor li se oferă şedinţe gratuite de raze ultraviolete.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite