Video Zeci de păsări protejate de lege, ținute în captivitate pentru a fi vândute, eliberate de polițiști

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București -  Serviciul Pentru Protecția Animalelor, cu sprijinul polițiștilor Secției 18 Poliție și în colaborare cu reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu au eliberat mai multe păsări ținute în captivitate.

Păsările au fost eliberate FOTO: captură video
Păsările au fost eliberate FOTO: captură video

Oamenii legii au acționat sâmbătă pentru depistarea persoanelor care oferă spre vânzare păsări protejate de lege, deținute în captivitate.

”În acest context, în urma activităților desfășurate, în incinta unui târg din Sectorul 5, au fost depistate două persoane care ofereau spre vânzare 70 de păsări protejate de lege, deținute în captivitate (precum: scatii, florinți, cinteze, cănărași, sticleți, cânepari, inăriță), respectivele exemplare fiind identificate în cuprinsul Anexei 4B din OUG 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate.Astfel, s-a procedat la ridicarea celor 70 de păsări, de diferite specii,  acestea fiind eliberate, ulterior, în natură, cu excepția a două exemplare care au fost preluate, în vederea recuperării, nefiind apte de zbor”, potrivit unui comunicat al poliției.

Față de persoanele care dețineau ilegal păsările vor fi dispuse o serie de măsuri, ei fiind cercetați sub aspectul  săvârșirii infracțiunii  de “vânzarea, deținerea si/ sau transportul în scopul vânzării și oferirii spre vânzare a acestora în stare vie ori moartă sau a oricăror părți ori produse provenite de la acestea, ușor de identificat.”, conform OUG 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite