Zăcământ de gaze naturale descoperit de OMV Petrom în România. Unde se află
0OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, a anunțat descoperirea unui nou zăcământ de gaze naturale în România, în localitatea Spineni, la 70 de kilometri de Craiova.

„Sonda de explorare 1 Spineni, forată până la o adâncime de aproximativ 4.800 de metri, a confirmat prezența gazelor naturale și a condensatului, rezultatele fiind susținute de testele de producție”, se arată într-un comunicat de presă al companiei.
Testele la sonda care a facut descoperirea indică un potențial de producție de 180.000 metri cubi de gaze naturale și 25 metri cubi de condensat pe zi, cu un total de 1.300 bep/zi.
Prospectul a fost identificat pe baza datelor obținute în urma studiului seismic 3D Spineni, desfășurat în 2022 în perimetrul X Craiova, potrivit sursei citate.
„În 2025, ne propunem să investim 5,8 miliarde lei în Explorare și Producție, aproape jumătate din această sumă fiind alocată operațiunilor onshore – în paralel cu avansarea Neptun Deep offshore, un proiect strategic ce implică investiții semnificative. Continuăm să investim pentru a contrabalansa declinul natural al producției din zăcămintele mature și pentru a explora noi oportunități în proximitatea zonelor în care avem deja operațiuni” a declarat Cristian Hubati, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru Explorare și Producție.
Testele au confirmat că descoperirea este comercială, următorul pas este aprobarea planului de dezvoltare. Pentru acest proiect onshore, OMV Petrom anunță că a investit aproximativ 15 milioane de euro în faza de explorare.
OMV Petrom are o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de aproximativ 40 milioane bep în 2024. Are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică pe gaze naturale de înaltă eficiență de 860 MW.
Grupul este prezent în România şi în ţările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 de benzinării, sub două branduri - OMV şi Petrom.