Vremea lui "Mitica" Dragomir a apus

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe Dumitru Dragomir nu-l mai doreste nimeni in fruntea Ligii Profesioniste, printre conducatorii fotbalului romanesc, si nu de ieri de azi, ci de ceva vreme incoace. Singurul care nu pricepe asta este

Pe Dumitru Dragomir nu-l mai doreste nimeni in fruntea Ligii Profesioniste, printre conducatorii fotbalului romanesc, si nu de ieri de azi, ci de ceva vreme incoace. Singurul care nu pricepe asta este el insusi. Produs reprezentativ al ceausismului, ajuns intre timp un reziduu, un personaj caruia i-a venit vremea sa plece, Dragomir, asemenea lui Ceausescu, nu se da dus. Probabil ca doar o echipa de descarcerare ar reusi sa-l dezlipeasca de scaun, sau FIFA care, iata, a ajuns sa faca ordine in fotbalul romanesc, acolo unde Dragomir vrea sa-si faca in continuare legea lui. Obsedat de putere, obisnuit sa vada peste tot numai dusmani si comploturi, "Mitica" Dragomir a raspuns protestului fotbalistilor printr-un razboi personal cu Prunea; cu aceeasi aroganta si nepasare cu care comunistii trimiteau oamenii la canal, la puscarie sau chiar la moarte, "Mitica" a lovit si el. S-a vrut a fi un Ceausescu al fotbalului romanesc; ca si acesta, a reusit sa supere "talpa tarii", pe aceia care au puterea sa-l faca sa plece: fotbalistii, cei care fac fotbal si nu bani negri din fotbal. Pentru forul international lucrurile sunt simple si clare pentru ca totul se guverneaza pe baza de legi scrise si respectate. Nu vrei sa le respecti, FIFA te "arde". Si Dragomir stie foarte bine de cazul celor de la FC Arges, amenintati cu retrogradarea pentru ca si-au inchipuit ca daca Dragomir le permite sa-si bata joc de fotbalisti atunci nimeni n-o sa-i supere, FIFA te "arde". Federatia Internationala nu stie cine este Dragomir si nici nu vrea sa stie. Pentru federatia internationala, Dragomir este un ins oarecare, un individ care a gresit si care trebuie sa plateasca. Dragomir, care ii are pe mai toti presedintii de club din Romania la degetul mic, nu are nici o putere asupra FIFA, asa ca forul condus de Sepp Blatter isi permite sa-i dea o palma trimitandu-i lui Mircea Sandu o scrisoare deschisa in care il felicita pentru ca a impiedicat un abuz al lui "Mitica". Dragomir l-a suspendat un an pe Prunea, decizie catalogata de toti cei cu capul pe umeri drept aberanta, pentru ca fotbalistul, lider de sindicat in acelasi timp, a indraznit sa-si ceara drepturile. Pentru el si pentru ceilalti fotbalisti pe care Dragomir a crezut ca-i poate reduce la tacere varandu-le pumnul in gura. El si-a inchipuit ca este conducatorul absolut al fotbalului romanesc, s-a imaginat salvatorul unui fotbal pe care l-a adus in pragul colapsului si cand s-a simtit amenintat a raspuns cum se pricepe, specific PRM, partidul al carui deputat este: cu insulte si amenintari. Fotbalul romanesc trece acum printr-un moment de criza si cea mai mare vina o are Dragomir, dar in loc sa ia o masura constructiva, macar una, Dragomir se razboieste cu fotbalistii, cu "marionetele", cum intr-un moment de sinceritate i-a numit pe cei care i-au bagat ani si ani la rand bani in buzunar. Acuzat ca a distrus campionatul intern si l-a redus la stadiul de pepiniera ieftina pentru cluburi din Rusia, Ucraina, Bulgaria sau Moldova, "Mitica" se mandreste cu cate un gol dat de vreun fotbalist din Divizia A pentru nationala, dar se face ca nu vede ca in ultimii ani Steaua, Dinamo si Rapid, "granzii" fotbalului romanesc, au vandut jucatori de 1,8 milioane de dolari, mai putin, chiar, decat cele 2 milioane de dolari pe care le oferea Real Madrid pentru Dobrin acum 30 de ani. Dragomir se face ca nu stie ca lui Chivu ii este rusine sa recunoasca faptul ca a jucat odata in Divizia A, ca strainii rad pe seama lui ori de cate ori stiri despre blaturile din Romania fac inconjurul lumii. Dragomir nu vrea sa vada ca toti fotbalistii ii cer sa plece, ca pana si conducatorii de cluburi i-au intors spatele pentru ca este prea ocupat ca sa aduca la cunostinta opiniei publice comploturile care-l vizeaza... Pe Dumitru Dragomir nu l-a interesat niciodata binele fotbalului romanesc. Divizia A a fost doar o sursa de venit pentru el si apropiatii sai, doar o vaca de muls. O tara intreaga asteapta acum ca Dragomir sa plece si sa lase locul tinerilor, singurii capabili sa insanatoseasca fotbalul romanesc. Iar plecarea sa, la care viseaza multimi de microbisti, ar insemna nu numai un prim pas spre vindecarea fotbalului nostru, ci si spre aerisirea Romaniei.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite