Vosganian estimează că România va absorbi, anul viitor, cel puţin 2,5 miliarde euro din fonduri UE
0Ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian, a declarat azi, la Cluj, că se aşteaptă ca România să absoarbă, în 2008, cel puţin 2,5 miliarde euro din fonduri europene, după ce,
Ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian, a declarat azi, la Cluj, că se aşteaptă ca România să absoarbă, în 2008, cel puţin 2,5 miliarde euro din fonduri europene, după ce, în acest an, va primi 1,5 miliarde euro, relatează NewsIn.
"Am introdus în bugetul pe anul viitor între 2,5 şi 3 miliarde de euro absorbţie din fonduri europene. Instituţional, am pregătit lucrurile", a declarat Vosganian, în cadrul unei conferinţe de presă la Cluj-Napoca, unde a avut o întâlnire cu oamenii de afaceri din judeţ.
Ministrul a spus că au fost semnate, deja, primele solicitări pentru realizarea de proiecte din fondurile pe care le gestionează Ministerul Mediului şi Ministerul Lucrărilor Publice.
Totodată, Vosganian a ţinut să precizeze că suma pe care România va reuşi să o atragă, în primul an de la aderare, din fonduri europene va fi mai mare decât suma pe care o datorează, în calitate de stat membru, la bugetul comunitar. Anual, România trebuie să plătească la bugetul UE o sumă, reprezentând în jur de 1% din PIB.
"În 2007, România primeşte peste 1,5 miliarde de euro, asta ca să fie limpede. Dăm 1,1 miliarde euro şi primim 1,5 cel puţin, aproape 500 de milioane pe fonduri structurale şi vreo 800-900 de milioane euro din fonduri de pre-aderare şi prin facilitatea Schengen", a subliniat ministrul.
Comisia Europeană a aprobat, în luna iulie, cinci dintre cele şapte programe operaţionale pentru România, cele finanţate din Fondul European pentru Dezvoltare Regională şi din Fondul de Coeziune: regional, transporturi, mediu, asistenţă tehnică şi competitivitate economică. CE urmează să adopte, în perioada următoare, celelalte două programe finanţate din Fondul Social European:dezvoltarea resurselor umane şi întărirea capacităţii administrative.
Pe baza direcţiilor stabilite în programele operaţionale sunt elaborate proiecte care pot obţine finanţare atât din cele două fonduri structurale: Fondul European de Dezvoltare Regională şi Fondul Social European, cât şi din Fondul de Coeziune.
În perioada 2007-2013, România va putea atrage, prin cele trei fonduri, 19,67 miliarde euro de la UE.























































