"Volver", o operă de artă în mişcare

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lumea s-a cam săturat de kitsch-uri, de bang-bang-uri şi de scene de sex gratuite. Ne-am maturizat şi vrem mai mult. Vrem Almodovar! şi avem parte de Almodovar, pentru că, de curând, în

Lumea s-a cam săturat de kitsch-uri, de bang-bang-uri şi de scene de sex gratuite. Ne-am maturizat şi vrem mai mult. Vrem Almodovar! şi avem parte de Almodovar, pentru că, de curând, în cinematografele de la noi a intrat cea mai nouă producţie a regizorului spaniol, care are toate şansele la un Premiu Oscar, fiind nominalizat la secţiunea "cel mai bun film străin". Vorbim despre "Volver", un film impresionant, uman, amuzant, sensibil şi care lasă urme Începutul e fabulos, sărbătoresc, deşi acţiunea se derulează într-un cimitir. Dar nimeni nu plânge, nimeni nu e trist. Femei cu batic îngrijesc de mormintele lor, cât sunt încă în viaţă (o practică întâlnită des în provincia natală a regizorului, La Mancha), sau de mormintele rudelor dispărute. O vedem pe Raimunda (frumoasa Penelope Cruz) ştergând apăsat literele de pe cavoul părinţilor ei. "Volver" aduce în prim-plan poveştile a trei generaţii de femei, în lupta lor cu "gura târgului", cu superstiţiile, fantasmele trecutului şi prezentul imprevizibil. Raimunda este căsătorită cu un muncitor, acum şomer, are o fiică adolescentă (Yohana Cobo) şi o soră coafeză, Sole (Lola Duenas). Se petrece o crimă - adolescenta îşi ucide tatăl după ce acesta încearcă să o agreseze. Raimunda ia totul asupra ei şi acţionează cu calm (care ne sperie!) şi îşi vede mai departe de viaţă. E tulburată de apariţia mamei sale (Carmen Maura), întoarsă ca o stafie de pe lumea cealaltă. Încă de la început, Almodovar ne întinde o capcană (dar una fermecătoare), purtându-ne pe o pistă greşită. Mai bine de jumătate din film chiar credem că mama celor două surori este o stafie. Viaţa personajelor se intersectează la un moment dat, şi atunci aflăm dedesubturile. Regizorul nu se sfieşte să abordeze problema incestului (Raimunda are o fiică, care de fapt îi este şi soră) sau a morţilor care se întorc să-şi ducă la bun sfârşit lucrurile lăsate neterminate cât au fost în viaţă sau pur şi simplu să îşi ceară iertare. Fiecare cadru este o operă de artă în mişcare (graţia mâinilor care şterg mormintele, şervetul alb îmbibat cu sânge, stafia mamei cuibărită sub pat). Almodovar declara că se teme să realizeze un film în Statele Unite, tocmai pentru a nu-şi pierde libertatea de a crea ceva care să nu respire a fals, a improvizaţie sau a superficial. Numai după ultimele trei filme ale sale, "La mala educacion", "Hable con ella" sau "Todo sobre me madre", Hollywoodul ar trebui să se teamă de un regizor care construieşte mai mult decât o simplă poveste pentru marele ecran. "Volver" rulează la Hollywood Multiplex, Movieplex, Studio.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite