Violenta la rang de lege

0
0

Dupa violenta limbajului folosit in campania electorala de catre unele partide si formatiuni politice, iata, ne aflam azi in situatia de a vedea cum sub ochii nostri violenta stradala capata proportii

Dupa violenta limbajului folosit in campania electorala de catre unele partide si formatiuni politice, iata, ne aflam azi in situatia de a vedea cum sub ochii nostri violenta stradala capata proportii nemaiintilnite pina acum. Agresarea celor doi politisti acum citeva nopti in plin centru al Bucurestiului, de catre indivizi care cu mindrie isi spun golani, incepe sa ridice intrebari asupra capacitatii guvernului de a asigura protectia cetatenilor. In Brazilia anilor '60 acest fenomen, manifestat in imposibilitatea de a se asigura protectia autoritatilor in fata violentei infractorilor, a creat o reactie chiar din partea politistilor, ce a dus la formarea acelor "escadroane ale mortii". Reactie oarecum fireasca a unor oameni care, desi teoretic ar fi trebuit sa asigure linistea publica, s-au vazut descoperiti in fata escaladarii violentei in rindul persoanelor certate cu legea. Ar fi de nedorit ca si in Romania anilor '90 sa se ajunga la asemenea stari conflictuale de natura sa agraveze si mai mult tensiunea sociala existenta la ora actuala la noi in tara. Am sperat cu totii ca dupa alegeri sa avem parte de un strop de liniste, ca puterea executiva sa faca dovada competentei sale, in primul rind, prin asigurarea sigurantei cea de toate zilele. Dar, dupa esecul d-lui primar al Capitalei de a elibera carosabilul in zona Pietei Universitatii, constatam ca nici pe departe nu sintem aproape de o stabilizare a vietii cotidiene. Pina nu de mult exista un Cod penal pe care astazi, se pare, l-am aruncat peste bord, act normativ care de bine, de rau ne oferea o oarecare certitudine. In ultimul timp prevederile sale nu mai au nici o eficacitate, ceea ce ne ridica noua, cetatenilor, serioase semne de intrebare, asistind, ba la agresarea ministrului justitiei, ba la incercarile disperate ale primarului de a stabili un dialog cu demonstrantii sau la maltratarea politistilor. Pina unde va merge violenta si cit timp domnii din cadrul guvernului cred ca vor mai dormi noptile linistiti? Cit despre noi, muritorii de rind, acum cind asistam la ridicarea violentei la rang de lege, incepem sa ne luam orice speranta de la o viata linistita care sa ne permita sa ne mai gindim si la altceva decit la evenimentele strazii.
Corina DRaGOTESCU

Vineri, 8 iunie 1990
Despartirea de comunism
Posed o congenitala incapacitate de a ma bucura. Mai sugestiv, fac parte dintre cei care nu se pot impiedica sa imagineze viermele in adancul corolei. Si mai sugestiv, dintre cei care, in momentul punerii pirostriilor estimeaza cuantumul pensiei alimentare. O singura data in viata, aceasta neputinta sufleteasca s-a spulberat ca si cum n-ar fi fost: pe 22, dimineata, in intersectia de la "Eva", cind s-au vazut blindatele venind dinspre Inter, cu oamenii ciorchine pe ele. Strigatul urias care a purtat in clipele acelea legea morala spre cerul de deasupra noastra m-a luat si pe mine cu el, prin nebanuite tinuturi ale sufletului. A trecut de atunci aproape o jumatate de an. Lumea e plina de vuietul si pulberea prabusirii tortului de piatra supraetajat al comunismului. Redevenit scepticul tinjitor dupa minune, indraznesc sa pun o intrebare: oare aceasta prabusire e un prilej de bucurie? Oricit ar parea de ciudat (ca sa nu zic altfel, se vor repezi oricum destui s-o faca), cred ca raspunsul este si da si nu. Mai intii, desigur da. Ceea ce traiam de atitia ani incoace reprezinta cea mai fantasmagoric-cruda stilcire la care au fost supuse vreodata relatiile intre oameni. Nimic nu mai putea s-o justifice sau s-o salveze: disparitia ei este o extraordinara eliberare. Ura insa, marea cantitate de venin acumulata in timp, oculteaza intrebari care trebuie puse cu calm si luciditate. Atitudinea actuala fata de comunism, cel putin la noi in tara, are ceva fals: se vorbeste (cind nu se striga) despre comunisti ca despre un desant extraterestru lansat in Romania. Ca si cum acesti comunisti n-ar fi fost romani si nu s-ar fi numit Popescu, Georgescu, Stan, Ionescu. Pina la inceputul anilor '60 se putea justifica mentinerea regimului comunist la noi prin presiunea sovietica. Dupa aceea insa tara a fost distrusa de cea mai rea parte a ei, ajunsa la putere prin intermediul comunismului. Asa s-a manifestat actiunea acestui sistem in toate tarile pe care le-a stapinit: mai devreme sau mai tirziu, a adus in frunte o mare parte din gunoiul uman al tarii in cauza. Fictionind speculativ, se poate imagina un mecanism de asanare sociala: statul democratic sa programeze din cind in cind citiva ani de comunism, pentru a antrena la suprafata milul de pe fund si a-l putea apoi razui. Deci, comunismul duce la tot ce poate fi mai rau. Dar de unde pleaca toate acestea? Dl. Liiceanu zice ca de la Marx, care trebuie incriminat pentru asta. Intr-un foarte judicios articol de raspuns, dl. Valeriu Cristea coboara originile comunismului pina la Platon, trecind prin Morus. Se poate indrazni a spune chiar mai mult: "Comunism deriva din comuniune. O comunitate de fiinte unite printr-o legatura spirituala aspira, la limita, a se transforma intr-o entitate unica, intr-o forma superioara de existenta. Comunitatea autentica tinde spre Dumnezeu. Comunistii vor sa atinga acest prag printr-o organizare mecanica si obligatorie a societatii. Asta nu inseamna ca ideii de comuniune, comunismului in sensul cel mai profund al cuvantului, i se poate refuza conditia de vis inalt si etern al umanitatii". O spune un anticomunist convins, Nikolai Berdiaev. Tot Berdiaev este cel care elucideaza, corect, cred eu, cazul Marx. In buna masura, marxismul nu este o teorie originala: preponderenta economicului e inspirata de socialistii utopici, inlocuirea divinitatii cu omul este preluata din filosofia antropologica a lui Feuerbach (cu deosebirea, maligna, ca secventa de substitutie se continua la Marx prin inlocuirea omului cu colectivitatea), dialectica de la Hegel etc. Pina si cuvintele: "Cine nu munceste, nu maninca" apartin apostolului Pavel. Marea inovatie, care a conferit acestui conglomerat, destul de mohorit, forta social-politica exploziva, a fost imaginarea, cu mijloace literare remarcabile, a unei clase mesianice: "proletariatul". Lucru deloc surprinzator daca ne gindim la memoria rasei careia Marx i-a apartinut: "proletariatul" este inzestrat cu atributele poporului ales. Si ce altceva este "viitorul luminos" al omenirii decit imparatia lui Dumnezeu pe pamint? Omul comunist, "proletarul", dizolvat in colectivitate, este bun, constient, cinstit, devotat, altruist, emotionant chiar, in prezentarea pe care i-o face Marx (Benedetto Croce), dar... lipseste cu desavirsire. Indirjitul materialism marxist s-a dovedit, paradoxal, una dintre cele mai profund idealiste teorii din cite a cunoscut lumea. Iata, deci, de la ce s-a plecat. Unde s-a ajuns, se stie: Stalin, Mao, Kim Ir Sen, Ceausescu si ceilalti, nume care jaloneaza cea mai lugubra perioada din istoria umana. De ce? Pentru ca doctrina a trebuit, fatalmente, sa fie minuita de oameni reali si aplicata oamenilor reali. Malformatiile provocate de comunism se datoreaza esecului fiintei umane aflate pe actuala treapta evolutiva de a se subordona unui principiu ordonator venit din sfera spiritului si nu a naturii. Nu este prima convulsie de acest fel: teocratia medievala a reprezentat un demers asemanator, caruia i-a pus capat Renasterea. Acum, comunismul este inlocuit cu democratia. Acest concept, postulind faptul ca fiinta umana este rapace, inca intens instinctuala si ca daca unui om sau unei grupari i se ofera cea mai mica sansa de a acapara puterea, atunci asta va face, presupune instalarea (si nu instaurarea) unui sistem flexibil si adaptiv, format din interblocari, sigurante, redundante, care sa impiedice acest lucru in mod quasi-automat. Prin el putem spera sa ne vindecam de boala degenerativa a totalitarismului comunist. Dar poti fi mindru cind te vindeci de o boala? Mai ales in cazul poporului roman, pentru care comunismul a fost doar un factor extern favorizant, care a facut sa prolifereze raul continut - nu ne putem feri, oricit am vrea, de constatarea ca, intre tarile injectate de Stalin, in Romania s-a crezut cel mai putin in comunism si s-a facut cel mai mult rau in numele lui. S-a vorbit de procesul care trebuie facut lui Ceausescu si comunismului: mi se pare ca acestea sint preliminarii la inevitabilul - teribil si neplacut lucru, stiu - proces al poporului roman, al constiintei fiecaruia din noi. Iesim din comunism ca dintr-o boala, lunga si grea. Exista insa teorii biopsihologice care interpreteaza cancerul - cu care comunismul are multe in comun - ca pe o tentativa nereusita a organismului de a accede la o faza evolutiva superioara. Privind evolutia umanului, nu din punctul de vedere al individului, ci al masei, asa cum o face Canetti, si intelegind spasmele istoriei ca pe incercari tenace ale acestei mase umane de a coagula intr-o entitate globala care sa paraseasca intr-un indepartat viitor Pamintul, pentru a se transforma in acea cosmic mind, draga lui Arthur C. Clarke, inexorabila prabusire a comunismului ne va apare ca o voluta descendenta a unei spirale cu infasuratoarea indreptata spre cer. Si atunci poate cobori in noi umbra unei stranii tristeti - cea a tatalui care descopera ca nu e decit o veriga de legatura intre stramosi si stranepoti.
Cristian Tudor POPESCU

Editie speciala, Joi, 14 iunie 1990
Azi dimineata in Capitala
* Tentativa de lovitura de stat a fost - asa cum probeaza faptele - pregatita din timp
* Mii de muncitori au intrerupt lucrul pentru a stavili dezordinea
* Reporterii nostri si documentele oficiale despre moliciunea politiei
* Sa ripostam ferm, dar sa nu lasam minia sa-si iasa din matca!
* Cetateni, evitati formarea de aglomerari. Ele impiedica fortele de ordine si militare sa-si faca datoria si pot dezlantui violente nejustificate

Joi, 14 iunie 1990 "Argumente" ale elementelor neofasciste
Munitii pentru panica si intimidare
Sectia 7 politie, sectorul 2, Bucuresti, Seful biroului cercetari penale, maiorul Gheorghe Ionescu, ne informeaza: In dimineata zilei de 14 iunie, mai multi cetateni au blocat circulatia din fata sediului, cerindu-ne sa le indicam zonele in care actioneaza elementele certate cu legea. Limita rabdarii, surescitarea, dar si hotararea de a curma o stare de lucruri devenita cronica erau vizibile. Pentru a justifica atitudinea, au prezentat peste 100 de cutii, cu 300 bucati proiectile plumb fiecare, utilizate de armele cu aer comprimat fabricat in 1976 la I.P.P.C. Cluj-Napoca. Ele au fost gasite in subsolul sediului central al Partidului National Taranesc-crestin si democrat din Bulevardul Republicii. In anumite situatii, ne confirma domnul Gheorghe Ionescu, pot fi folosite ca munitie pentru intimidare si panica. Acest cartier al Bucurestiului, continua interlocutorul nostru, detine privilegiul celui mai insemnat numar de infractiuni, tiganii "cocalari" - de la gropile cu gunoi - fiind si cei mai violenti. Ceea ce s-a intimplat in seara zilei de 13 iunie fusese anticipat de gravele evenimente petrecute la caminul studentesc al Institutului de Constructii Bucuresti. Cu citeva zile in urma, dupa spectacolul nocturn din Piata Universitatii, tineri ai amfiteatrelor aflati sub influenta alcoolului s-au inhaitat cu tiganii din vestita strada "Nada Florilor" si au devastat pur si simplu camerele in care locuiesc. In miez de noapte, cetateni pasnici, in pijamale si camasi de noapte, au venit cu sufletul la gura, inspaimantati de ceea ce vad. Ne-am deplasat de urgenta la fata locului. Cu toata experienta mea am crezut ca traiesc o halucinatie: aparate radio, televizoare, mobilier, haine, carti erau aruncate pe fereastra. Jos, saltele adunate gramada alcatuiau un urias rug de foc. In jurul lui o hora pestrita ce scanda viforos: Ultima solutie/Inca-o revolutie.
Al. G.
Bancnotele vinzarii?
Piata Guvernului, ora 10,45. Armata se afla la post. In piata circa 10.000 de muncitori din Capitala, din Arges, Ploiesti, Urziceni, mineri din Gorj si Valea Jiului organizati in pichete vegheaza pentru pastrarea linistii si ordinii in zona. Cu greu ajutati de dl. Ion Marin din C.P.U.N. patrundem in sediul Guvernului. Discutam cu mr. Stanica Marcel, lt. col. Mihai, cu minerul Petru Pirghi si muncitorul Ioan Cristea. Au ochii cirpiti de nesomn. Ne prezinta o lista intreaga cu numele celor ce au agresat sediul Guvernului. Iata doua cazuri deosebite. Primul: cel al bancnotelor de 100 de lei false. In sediul P.N.L., acum devastat, s-au gasit mari sume de bani falsi ca de altfel si presa sofisticata cu care acestia erau tipariti. Bani falsi pentru teluri "nobile". Bani cu care erau cumparati cei ce pentru un pumn de galbeni pot deveni la comanda haitasi, incendiatori, criminali. Al doilea caz aproape similar. Notam spre edificarea cititorilor din declaratia d-lui Pandele Avram, domiciliat in Bucuresti, str. Obogan nr. 3, bl. 155 A, ap. 41: "In satul Nedelea Prahova, comuna Arcestii Rahtivani locuieste familia Nicolescu la care a fost in vizita dl. Coposu. Dl. Nicolescu, fost legionar, a fost inchis cu dl. Coposu. Acesta a dat unuia dintre fii 150.000 lei, cerindu-i sa reorganizeze miscarea legionara". Declaratia este data in 14.06.1990, semnata si se afla la politie.
Gheorghe IONITA

Vineri, 15 iunie 1990
"Deschideti bine ochii, domnilor ziaristi!"
Mai intii o marturisire. Nici o munca prestata de om nu m-a impresionat mai puternic decat munca minerului. Omul care isi coboara zilnic lumina sperantei de a-si revedea familia in adincurile negre pentru a scoate carbune, minereu. De cite ori am avut ocazie, am coborit linga gindurile si durerile lui in abataj. Asa s-a intimplat si la Petrila, si la Vulcan, si in Urdarii Gorjului, asa s-a intimplat si in mine din R.F. Germania, Polonia, Anglia sau Uniunea Sovietica. Chipul dur al minerului este nascut din duritatea muncii lui, pe care putini sint cei care au curajul s-o faca. L-am iubit pe miner si-l voi iubi asa cum este, chiar daca ieri dimineata, la ora 5, in fata Universitatii am fost "mingiiat" pe spate de severitatea lui pe drept incoltita. In scurt timp lucrurile s-au lamurit in tensiunea fireasca dupa o zi de munca si o noapte nedorita pe tren. Mai greu mi-a fost din secunda in care au aflat ca sint ziarist. Si am spus-o fara sa tremur, am spus-o privindu-i in ochi pe cei 10-15 oameni din jurul meu, mineri de la Vulcan si Petrila: "Domnilor mineri, fiti blinzi, sint ziarist. Am fost si sintem de partea Revolutiei, am fost si am ramas romani". Nu fac publice cuvintele adresate ziarului la care lucrez. Dar din constiinta profesionala nu pot sa nu fac publice gindurile lor, privind presa noastra sufocata de euforia libertatii. Iata frinturi din aceste ginduri rostite de mineri din Valea Jiului, ieri dimineata, in Piata Universitatii, cind soarele abia rasarise: "Domnilor ziaristi purtati o mare vina pentru tot ce se intimpla urit in tara"; "Nu ne mintiti, nu ne asmutiti pe unii impotriva altora"; "Nu ne jigniti, domnilor ziaristi. Sintem si noi oameni, cu familie, cu copii, cu prieteni; avem si noi sufletul nostru, nu ne batjocoriti". "Nu distrugeti increderea pe care trebuie s-o avem unii in altii". "Daca n-aveti o lege a voastra, batar (macar?) sa aveti frica de Dumnezeu". "Lasati la o parte veninul cind scrieti". "Fiti cinstiti si ginditi-va la poporul asta amarit cind scrieti". "Deschideti ochii bine, domnilor ziaristi". Asa este, aveti dreptate. Da, aveti sfinta dreptate a bunului simt romanesc.
V. SALAGEAN

Duminica, 17 iunie 1990
Apel al redactiei ziarului "Adevarul"
Starea de neliniste creata ca urmare a evenimentelor declansate la data de 13 iunie a capatat un detaliu nou si grav, consemnat prin trei comunicate difuzate de presa scrisa, radio si televiziune: al Societatii Ziaristilor din Romania, al Uniunii Sindicatelor Libere ale Tipografilor si al Ministerului Culturii. Ele atesta ivirea unei situatii fara precedent in conditiile democratiei si in totala contradictie cu principiile unei societati libere: intreruperea aparitiei unor publicatii cotidiene, "Romania libera" si "Dreptatea". Nu e un secret pentru nimeni ca "Adevarul" s-a aflat adesea in polemica directa cu aceste ziare, inclusiv pentru anumite articole publicate in coloanele lor, pe care le-am considerat si le consideram incitante. Daca opinia noastra a fost ori nu intemeiata nu vrem sa ne pronuntam, pentru ca nu ne erijam in purtatori ai altei autoritati decit aceea a opiniei libere, exprimata in polemica libera. Cit priveste organismele competente a da verdicte operationale cu privire la continutul unei publicatii sau alteia, in cazuri extreme, de abuz periculos in ce priveste libertatea cuvintului, asemenea organisme nu exista. Toate cele trei comunicate semnaleaza alarmanta intirziere a unei legi a presei. Absenta unui asemenea act normativ fundamental a permis, in mare masura, practici, suspiciuni si procese de intentie din care s-a acumulat actuala stare de tensiune in jurul presei. Nu trebuie ignorat ca Ministerul Culturii, care a patronat hirtia si spatiul tipografic, a acceptat in puzderia de ziare si reviste aparute si proliferarea unor publicatii cu succes comercial sau politic prin continut scandalos si dispretuirea veridicitatii. Indiferenta unor prepusi ai guvernului s-a manifestat pina la acceptarea privatizarii unui cotidian de importanta si rezonanta nationala prin interpretarea extensiva, deci gresita, a prevederilor legale. E drept, in cazul publicatiilor citate s-a ajuns la o stare conflictuala, inclusiv cu sindicate ale tipografilor, dar situatia putea fi rezolvata prin exprimarea deschisa a opiniilor si conciliere, in limitele dialogului democratic, cu atat mai mult cu cat tipografii, prin sindicatele lor, au afirmat ca vor continua sa-si indeplineasca indatoririle tehnologice. Trebuie sa constatam insa cu mahnire ca patronii sau conducatorii celor doua ziare ignora dialogul cu cei ce le tiparesc, ori il poarta in mod formal, acceptand si parca urmarind starea de a nu aparea. Se pare ca este inca o dovada a intentiei lor de a nu se angaja la asanarea climatului social, la refacerea tarii si structurilor ei. Nu este deloc bine sa nu apara ziare din alte motive decit lipsa totala de cititori, ori din interdictia - intemeiata - pronuntata de autoritati legale. Dar nu este deloc bine ca, de asemenea, aceia care conduc publicatiile respective sa stea in espectativa, creindu-si o aureola fortata de victime. Indiferent de orientarea lor, cele doua ziare isi au locul stiut in peisajul publicistic al democratiei. In final, cititorii sint cei ce hotarasc valoarea si oportunitatea continutului unei publicatii; daca unor reprezentanti ai redactiilor nu le convine, intr-un moment sau altul, dintr-un motiv sau altul, sa apara cu articole, publicului nu-i convine ca ziarele, ca atare, sa nu apara. Pentru aceste motive, recunoscind si afirmind autoritatea suprema a publicului cititor, redactia "Adevarul", asociindu-se tuturor protestelor exprimate in legatura cu incalcarea intangibilitatii presei si a persoanei ziaristilor, cheama redactiile ziarelor amintite, conducerile lor sa nu escaladeze artificial momentul de criza si sa-si indeplineasca indatorirea elementara fata de cititori: sa continue editarea ziarelor.
"A"

Mai multe - Societate

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite