Numărul faptelor penale în domeniul violenței domestice a crescut față de anul trecut

0
Publicat:

Peste 8600 de ordine de protecție provizorii au fost emise de polițiști în ultimele 8 luni ale acestui an, iar mai mult de 3600 dintre ele au fost transformate în ordine de protecție de instanțele judecătorești.

Numărul faptelor penale de violență domestică în creștere față de anul trecut FOTO Shutterstock
Numărul faptelor penale de violență domestică în creștere față de anul trecut FOTO Shutterstock

Astfel, „ la nivel național, în primele 8 luni ale anului 2023, numărul faptelor penale în domeniul violenței domestice a crescut cu 3,6%, față de primele 8 luni ale anului 2022, de la 36.921, la 38.243 de fapte.”, arată un comunicat al Inspectoratul General al Poliției Române. 

Totuși, au scăzut infracțiunile de nerespectare a ordinelor de  de protecție provizorii, de la 579 la 541 de fapte, și abandonul de familie, de la 3.656 la 3.288 de fapte. 

Comunicatul arată că cele mai multe infracțiuni sunt reprezentate de loviri sau alte violențe, respectiv 62% dintre ele. Topul este urmat de amenințări, 12%, abandonul de familie 9%, nerespectarea ordinelor de protecție, 7%, nerespctarea măsurilor privind încredințarea minorului 4% și nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu 1%. 

Per total, în primele 8 luni ale acestui an au foat emise 7814 ordine de protecție, iar 2742 de infracțiuni cu privire la nerespectarea ordinului de protecție au fost raportate. Acestea au fost cu peste 26% mai multe față de perioada similară a anului 2022. 

În prezent, un proiect pilot de monitorizare a agresorilor prin intermediul brățărilor electronice se desfășoară în București și în județele Iași, Mureș și Vrancea. Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică (S.I.M.E.) presupune urmărirea agresorilor, în cazul cărora a fost emis un ordin de protecție provizoriu sau nu, cu ajutorul dispozitivelor de supraveghere electronică.  

Așadar, în primele 8 luni ale anului 2023, în cadrul județelor unde se desfățoară prima etapă a proiectului S.I.M.E. aau fost emise 2.326  de instrumente de protecție pentru victimele violenței domestice, dintre care 1.539 de ordine de protecție provizorii și 787 de ordine de protecție (emise de instanțele judecătorești), potrivit comunicatului citat. 

De altfel, în cadrul a 288 de situații, a fost pusă în aplicare măsura „obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere”, respectiv 12,4% din totalul ordinelor de protecție provizorii emise și ordinelor de protecție emise de instanțele judecătorești. 

În perioada urmărită au fost înregistrate în total 256 de infracțiuni, dintre care 11 de distrugere, 194 pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a ordinului de protecție și 51 pentru (săvârșirea infracțiunii de nerespectare a ordinului de protecție provizoriu. Iar 18 dintre cei bănuiți de comiterea acestor infracțiuni au fost reținuți (10), arestați preventiv (4) sau puși sub control judiciar (4).

Ordinele de protecție provizorii sunt emise de polițiști atunci când sesizează că  există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie puse în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc. 

Fostul minstru al Familiei, Gabriela Firea, spunea că cifrele violenței domestice din 2022 sunt șocante și că 42 de femei şi 4 copii au murit anul trecut, în urma bătăilor şi abuzurilor din familie, dar și că aproape 40.000 de femei şi 9.000 de copii au fost victimele agresiunilor. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite