VIDEO UPDATE Aproape toţi protestatarii din Copenhaga au fost eliberaţi
0Un poliţist a fost rănit şi patru maşini incendiate sâmbătă seara în centrul capitalei daneze Copenhaga, a anunţat poliţia locală, potrivit AFP.
UPDATE: Poliţia daneză a eliberat aproape toate cele 968 de persoane reţinute sâmbătă în cursul mai multor intervenţii ale forţelor de ordine la Copenhaga, unde zeci de mii de persoane au manifestat cu ocazia conferinţei ONU privind schimbările climatice.
Numai 13 persoane se mai află în detenţie la centrul special Retortvej de la Valby. Trei dintre acestea, doi danezi şi un francez, urmează să fie prezentate astăzi în faţa unui judecător pentru violenţe împotriva unor poliţişti aflaţi în exerciţiul funcţiunii.
Un poliţist a fost rănit la faţă de o piatră din pavaj în zona Christiana centrul oraşului, la circa 500 de metri de locul incidentelor care s-au produs în timpul manifestaţiei pe marginea conferinţei privind clima, relevă un comunicat al poliţiei, potrivit căruia în urma acestui incident au fost interpelate 20 de persoane.
Organizatorii manifestaţiilor de la Copenhaga pentru un acord asupra climatului au acuzat sâmbătă poliţia daneză de "violări ale drepturilor omului" după arestările operate pe marginea defilărilor.
"Poliţia daneză a arestat fără a face deosebire sute de militanţi în timpul manifestaţiei care a adunat 100.000 de persoane pe străzile Copenhagăi. Arestările s-au produs în momente şi locuri diferite îndepărtate de incidentele sporadice" înregistrate, atrage atenţia într-un comunicat coaliţia Climate Justice Action (CJA).
Potrivit CJA, "o sută de persoane erau încă reţinute în stradă, încătuşate şi ţinute în poziţie aşezat în pofida frigului extrem" la începutul serii şi "fără acces la toalete de la ora 15.30 şi unele au leşinat".
Pentru CJA, poliţia daneză nu numai că îi 'criminalizează' astfel pe manifestanţi, dar şi îi "dezumanizează". 968 de persoane au fost interpelate sâmbătă în diferite intervenţii ale poliţiei la Copenhaga, unde zeci de mii de persoane au defilat pe marginea conferinţei asupra climatului, a anunţat poliţia daneză, într-un nou bilanţ. În jur de 150 au fost eliberate sâmbătă seară după interogatorii, subliniază comunicatul poliţiei, citat de Agerpres.
Potrivit poliţiei, majoritatea persoanelor interpelate sunt de origine străină. Circa 400 sunt membri ai ''Blacks Blocs", mici grupuri autonome ultraviolente din Europa de Nord care s-au ilustrat mai ales în timpul summitului NATO la Strasbourg, în estul Franţei, în luna aprilie.