VIDEO „Tariful Avatar” sau ce păţesc ruşii care vor să meargă pe gratis cu taxiul
0Taximetriştii din oraşul rusesc Nizhny Novgorod au luat în propriile mâini problema clienţilor care nu îşi achită cursele.
Drept pedeapsă, pasagerii care nu plătesc sau care se plâng de serviciile furnizate sunt vopsiţi în albastru. Astfel, aceştia ajung să semene cu personajele din filmul „Avatar”, fiind obligaţi chiar să poarte pe spate un semn pe care scrie „tariful Avatar”.
Deşi taximetriştii sunt de părere că acest act nu este ilegal, pasagerii afectaţi nu privesc lucrurile în acelaşi mod. Un „păţit” care a trebuit să străbată oraşul dezbrăcat, acoperit doar de vopsea albastră, a povestit cum a fost dat cu forţa jos din maşină, bătut, şi apoi batjocorit. „M-au pus să alerg aşa, gol, prin oraş, după bani”, a spus bărbatul, potrivit Oddity Central.
Până acum, poliţia a ignorat aceste măsuri luate de taximetriştii păgubiţi, însă un grup de avocaţi este de părere că aceste acte de agresiune ar putea fi pedepsite în justiţie, dacă victimele ar depune plângere.