VIDEO Ce au făcut sute de oameni blocaţi într-un tunel timp de trei ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La ceremonia de inaugurare a celui de-al doilea mandat al preşedintelui Obama sunt aşteptaţi sute de oameni FOTO Reuters
La ceremonia de inaugurare a celui de-al doilea mandat al preşedintelui Obama sunt aşteptaţi sute de oameni FOTO Reuters

În Statele Unite au început manifestările care marchează inaugurarea celui de-al doilea mandat al preşedintelui Barack Obama, ceremonia oficială urmând să aibă loc luni.

Organizatorii speră totuşi ca în acest an ceremonia să decurgă mai bine decât acum patru ani, când sute de oameni au sfârşit prin a rămâne blocaţi într-un tunel timp de câteva ore.

La un moment dat, câteva persoane au început să cânte melodia „Lean On Me“ a lui Bill Withers şi, la scurtă vreme, melodia răsuna de pe buzele tuturor. Momentul a rămas în memoria multora drept unul înălţător. 

                                            

În timpul lungii lor aşteptări, oamenii au plâns, au râs, au tremurat şi au cântat.

Oficialii americani susţin că fac tot posibilul pentru a se asigura că nu întâmplarea nu se va mai repeta, iar luna aceasta au anunţat chiar că tunelul va fi închis, relatează „The Washington Post“. De asemenea, aceştia au implicat mai mulţi voluntari în organizare pentru a se asigura că totul decurge conform planului.

„Vrem să reparăm tot ce a mers prost pentru a ne asigura că toată lumea care a luat bilete îşi găseşte locul la timp“, a declarat senatorul Charles E. Schumer care face parte din comitetul de organizare.

Autorităţile spun că se aşteaptă ca numărul persoanelor care vor participa la ceremonia din 21 ianuarie să fie mai mic decât ultima dată, când au apărut 1,8 milioane de oameni.

Deşi nu putem discuta mijloacele, metodele, resursele specifice pe care le utilizăm pentru a ne îndeplini responsabilităţile, putem spune că este vorba despre un efort enorm de coordonare şi planificare în avans“, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciilor Secrete, Bryan Leary. Agenţii s-au pregătit inclusiv pentru urgenţele medicale care ar putea apărea.

Autorităţile vor monitoriza postările pe Twitter şi de pe alte reţele, deoarece ultima dată nu au sesizat tweet-urile disperate ale celor blocaţi în tunel.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite