„Verde la educaţia rutieră“: Copiii din toată ţara sunt invitaţi sâmbătă să înveţe să traverseze corect

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campania „Verde la educaţie pentru circulaţie” va avea loc, pentru al doilea an consecutiv, pe 20 septembrie în parcările magazinelor Lidl din toată ţara.

După succesul de anul trecut, Lidl şi Poliţia Rutieră Română organizează a doua ediţie a campaniei „Verde la educaţie pentru circulaţie” care va avea loc în toate parcările Lidl din România, pe 20 septembrie, începând cu ora 10.00.

Toţi copiii cu vârste cuprinse între 4 şi 14 ani sunt invitaţi să participe la o lecţie interactivă de circulaţie rutieră, care se va desfăşura simultan în toate parcările magazinelor Lidl din ţară.

Faţă de anul precedent, numărul accidentelor de circulaţie în care au fost implicaţi cu vinovăţie copii pietoni (între 4-14 ani) este în scădere. Campaniile sociale care au ca scop prevenirea accidentelor rutiere în rândul copiilor pot contribui la conştientizarea acestei probleme, la informarea celor mici şi, pe termen lung, la scăderea numărului de accidente. 

Numai anul trecut, la proiectul Lidl „Verde la educaţie pentru circulaţie” au participat peste 10.000 de copii, care au plecat de acolo cu lecţii învăţate, dar şi cu materiale informative despre acest subiect.

Astfel, în primele opt luni ale acestui an s-au înregistrat 288 accidente, în urma cărora a rezultat decesul a 30 de copii şi rănirea gravă a altor 261, comparativ cu 319 accidente înregistrate în 2013 în aceeaşi perioadă. 

Pentru a trage un semnal de alarmă asupra acestei probleme şi pentru a reduce şi mai mult numărul accidentelor rutiere în care sunt implicaţi copiii, Lidl continuă colaborarea cu Poliţia Rutieră Română şi organizează pentru al doilea an consecutiv campania „Verde la educaţie pentru circulaţie”.

image

„Verde la educaţie pentru circulaţie” se va desfăşura simultan în 180 de locuri

În 180 de locuri din ţară şi în fiecare judeţ, reprezentanţii Poliţiei Rutiere Române vor fi alături de cei mici pentru a-i învăţa pe aceştia cum pot să devină pietoni responsabili. Cursul are o parte teoretică, în cadrul căreia copiii vor învăţa toate detaliile legate de semnele de circulaţie şi cele mai importante reguli de care trebuie să ţină cont atunci când doresc să traverseze. 

Ulterior, cei mici vor fi introduşi într-un orăşel miniatural, pentru a pune în aplicare toate cunoştinţele acumulate. Toţi copiii prezenţi vor fi premiaţi de către Lidl şi de reprezentanţii Poliţiei Rutiere Române.  

„Continuăm campania de responsabilizare a copiilor, dar şi a părinţilor deopotrivă, pentru a trage un semnal de alarmă asupra riscului la care sunt expuşi cei mici atunci când circulă singuri pe stradă, fără a cunoaşte regulile de circulaţie. Faptul că în acest an numărul accidentelor rutiere în care au fost implicaţi copii a scăzut ne demonstrează că eforturile noastre pot aduce rezultate încurajatoare. Toţi cei care doresc să participe la acest curs interactiv, susţinut de către reprezentanţii Poliţiei Rutiere Române, sunt aşteptaţi în parcarea oricărui magazin Lidl din ţară, pe 20 septembrie, de la ora 10.00.”, a declarat Georgiana Tugearu, PR Manager Lidl România.  

image

„Apreciem iniţiativa Lidl România, pe care continuăm să o sprijinim şi în acest an. Pentru Poliţia Română, prevenirea accidentelor rutiere este o prioritate. Considerăm că este necesar ca orice copil să înveţe şi să respecte regulile de circulaţie, pentru a preîntâmpina situaţii nefericite. Sperăm ca acest proiect să-i ajute atât pe copii, cât şi pe părinţi să conştientizeze importanţa semnelor de circulaţie”, declară reprezentanţii Poliţiei Rutiere Române.

Astfel, părinţii sunt aşteptaţi împreună cu cei mici sâmbătă, de la ora 10:00, în parcarea oricărui magazin Lidl, pentru a asista la acest curs antrenant, în cadrul căruia copiii vor învăţa cum să circule şi să traverseze corect. 

 

image
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite