Vaccinul antitetanos va fi adus în două săptămâni. Adrian Ionel, Unifarm: „Vor fi suficiente doze pentru jumătate de an”
0
După ce medicii infecţionişti şi medicii de familie s-au plâns în repetate rânduri că nu mai dispun de vaccin antitetanos, autorităţile au căutat soluţii pentru a pune capăt crize de ser din întreaga ţară. Vaccinul va ajunge la medici în următoarele două săptămâni, fiind deja în depozitele Unifarm.
„Avem vaccinul pe stoc, cam în două săptămâni va fi distribuit. E vorba de 500.000 de doze care vor ajunge cel puţin jumătate de an”, a declarat, pentru „Adevărul”, Adrian Ionel, preşedintele consiliului de administraţie al Unifarm.
Potrivit acestuia, vaccinul, care acum costă între 45 şi 90 de lei, a fost adus la un preţ avantajos, de 22 de lei. „S-a făcut o economie de 2.200.000 de lei”, a completat oficialul.
Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Capitală a rămas fără vaccinurile antirabic şi antitetanos încă de anul trecut, după ce producătorii acestor produse au refuzat preţurile stabilite de Ministerul Sănătăţii.
„Avem bani, vaccin există în depozite, dar nu îl putem cumpăra, pentru că există discuţii în privinţa preţului. Situaţia ţine de aproximativ două luni, dar până acum au mai fost produse pe stoc”, au explicat oficiali ai spitalului în urmă cu câteva luni.
Ministerul Sănătăţii a precizat la vremea respectivă că producătorii au contestat preţurile stabilite legal prin Ordinul 75 al ministrului Sănătăţii, cu completările şi modificările ulterioare, aflat în vigoare de la 1 ianuarie 2015.