Vacanţele românilor, mutilate de tulpina Delta: „Intră cine vrea, iese cine poate“

0
0
Aeroportul Otopeni. Imagine: Inquam Photos
Aeroportul Otopeni. Imagine: Inquam Photos

Creşterea numărului de infectări cu SARS-CoV-2 tulpina Delta a dat peste cap planurile de vacanţă pentru românii nevaccinaţi. Reîncadrarea unor destinaţii de vacanţă preferare precum Cipru, Spania şi Portugalia pe lista roşie a statelor cu risc epidemiologic ridicat şi a Greciei pe lista galbenă presupune acum o carantină de 14 zile la întoarcerea din vacanţă. De aceea, unii români au preferat să îşi întrerupă sejururile.

România avea acum 10 zile o acoperire vaccinală de 23,99% din populaţie cu schema completă, ceea ce înseamnă că acesta este procentul exact de români cărora nu li se aplică măsura carantinei de 14 zile dacă se întorc săptămâna asta din statele aflate pe lista roşie sau galbenă a zonelor cu risc epidemiologic ridicat.  

Pe ceilalţi îi aşteaptă o carantină la domiciliu de 14 zile, conform ultimei hotărâri a CNSU de prelungire a stării de alertă, emisă la 1 iulie. De atunci s-a modificat şi lista ţărilor unde cazurile COVID-19 au crescut, iar din data de 15 iulie aceasta include şi destinaţiile de vacanţă preferate de români.

Pe lista roşie a statelor cu risc epidemiologic ridicat se află Cipru, cu o incidenţă de 10,7 cazuri la mia de locuitori (‰), Spania (3,8‰), Costa Rica (3,8‰), Portugalia (3,3‰). Pe lista galbenă se află Grecia (1,7‰). Marea Britanie, unde muncesc sau studiază mulţi români, a ajuns la o incidenţă de 5,7‰.

Potrivit Hotărârii 43 din 01.07.2021 a CNSU, art. 3 lit. b) „pentru persoanele care sosesc pe teritoriul României din zonele prevăzute la art. 2 lit. b) şi c) (adică zona galbenă şi zona roşie – n.r.) se instituie măsura carantinei la domiciliu, la locaţia declarată sau spaţiul special destinat pe o perioadă de 14 zile”.

Românii care vor să evite carantina au o vacanţă complicată 

Excepţie fac doar „persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare până la intrarea în România”. Asta înseamnă că românii care s-au prezentat pentru rapel până pe data de 8 iulie se pot întoarce fără grija de a fi carantinaţi. Pe data de 8 iulie, 23,99% dintre români erau vaccinaţi cu schema completă.

Sunt scutite de carantina de 14 zile persoanele care au fost confirmate pozitiv pentru infecţia cu SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în ţară. De asemenea, nu intră în carantină persoanele care prezintă „un rezultat negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea intrării în România. 

Măsura se aplică atât celor care călătoresc cu mijloacele de transport în comun, cât şi celor care călătoresc cu propriul autoturism. Asta înseamnă că românii nevaccinaţi care se află acum în Spania sau Grecia trebuie să caute, să plătească şi să aştepte rezultatul unui test RT-PCR cu trei zile înainte de întoarcerea în ţară. Copiii mai mici de 3 ani sunt exceptaţi de la prezentarea unit test negative RT-PCR.

Condiţii drastice de intrare în ţările de pe lista verde 

Pe lista verde a ţărilor se află Irlanda, Malta, Danemarca, Belgia, Turcia, Israel, Franţa, Norvegia, Finlanda, Suedia, Elveţia, Italia şi Germania. Românii care au ales să meargă în vacanţă în unul dintre aceste state sunt exceptaţi de la noile restricţii la întoarcerea în ţară, însă aceste state cu risc epidemiologic scăzut sunt, de regulă, şi cele care condiţionează libera intrare pe teritoriul lor de certificatul digital european de vaccinare.  

De exemplu, Malta nu recunoaşte certificatul de vindecare COVID-19, ci doar certificatul digital european de vaccinare. În Malta se poate intra pe baza unui test negativ RT-PCR, însă asta nu îi scuteşte de carantină pe cei testaţi. „Măsura de carantinare la un hotel dispus de Direcţia de Sănătate Publică malteză atrage suportarea de către persoana vizată a tuturor cheltuielilor aferente: testare, 120 de euro/test, cazare 100 de euro pe noapte, şi masă”, se arată pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe. 

Turiştii români nevaccinaţi aflaţi în Grecia şi-au scurtat sejururile  

Acesta este motivul pentru care sâmbătă, la vămile cu Bulgaria – Kulata şi Makaza – s-au format cozi de sute de maşini. Pe Forum Grecia, unul dintre grupurile dedicate turiştilor care îşi fac concediile în Grecia, au apărut fotografii cu şirurile de maşini.

„Intră cine vrea, iese cine poate. Pare că s-a cam închis sezonul de anul acesta, în special pentru nevaccinaţi şi pentru familiile cu copii. Dar vorba cuiva: if you’re not vaccinated, you’re part of the problem” – a comentat cineva la postare.

Creşterea numărului de infectări cu coronavirus în Grecia a determinat autorităţile elene să reimpună unele restricţii. Patronii restaurantelor şi ai altor locuri de divertisment trebuie să declare dacă funcţionează doar pentru persoanele vaccinate împotriva COVID-19 sau dacă au spaţii amenajate pentru grupuri mixte de clienţi. Măsura se aplică de vineri şi va fi valabilă până la sfârşitul lunii august. Spaţiile din interior vor fi deschise numai pentru persoanele imunizate cu un ser anti-COVID sau pentru cei care atestă că au trecut prin boală.

Doar spaţiile în aer liber pot funcţiona pentru aşa-numitele „grupuri mixte”, iar la intrare nu se fac verificări. Proprietarii de localuri care nu respectă regula vor fi amendaţi cu până la 10.000 de euro şi riscă suspendarea licenţei de funcţionare până la 60 de zile.

Autorităţile au interzis muzica în restaurante şi baruri şi au restricţionat mobilitatea pe insula Mykonos, după o creştere a numărului de contaminări cu SARS-CoV-2 înregistrată aici. Cunoscută ca insula petrecerilor celor bogaţi, Mykonos este una dintre cele mai populare destinaţii ale Greciei, atrăgând peste un milion de turişti în fiecare vară, între ei staruri de la Hollywood, modele şi sportivi.

După ce a fost descoperit un focar local, Ministerul Protecţiei Civile a spus că interzice muzica pe insulă 24 de ore din 24 şi că va permite mobilitatea între orele 01:00-06:00 doar celor care merg la sau dinspre serviciu ori au urgenţe medicale, potrivit „The Guardian“. Restricţiile vor fi în vigoare până pe 26 iulie. Epidemiologii eleni avertizează că în luna august ar putea fi chiar şi 10.000 de cazuri pe zi.

Vecinii bulgari au anunţat că de astăzi se interzice intrarea turiştilor britanici pe teritoriul lor după numărul îngrijorător de cazuri de infectare cu varianta Delta în Regatul Unit. Anterior, Bulgaria accepta britanici vaccinaţi complet, recuperaţi după infecţie sau cu un test negativ PCR recent. 

Franţa ar putea trece la vaccinarea obligatorie 

Autoritatea pentru Sănătate Publică din Franta a anunţat că guvernul ar trebui să ia în considerare să introducă obligativitatea vaccinării populaţiei împotriva COVID-19, astfel încât să poată acţiona rapid în cazul înrăutăţirii epidemiei. În urma creşterii numărului de cazuri noi de coronavirus, executivul a impus vaccinarea obligatorie a lucrătorilor din sectorul medical împotriva COVID-19, dar a evitat impunerea vaccinării pentru populaţie, în general.

Ungaria începe vaccinarea cu a treia doză, de la 1 august 

Şi Ungaria va începe vaccinarea cu a treia doză de vaccin împotriva COVID-19 de la 1 august şi va face imunizarea obligatorie pentru toate cadrele medicale, a declarat prim-ministrul Viktor Orban. Medicii vor decide ce vaccin ar trebui folosit ca a treia doză. Aceasta va fi administrată la o distanţă de cel puţin patru luni faţă de a doua, în cazul în care medicii nu recomandă altceva. Vârstnicii care nu au acceptat până acum vaccinul vor primi vizite personale pentru a fi convinşi, a mai spus premierul.

De asemenea, în toate şcolile, în primele zile ale noului an de învăţământ, 1-2 septembrie, copii cu vârste între 12 şi 16 ani vor avea ocazia să se vaccineze, a anunţat Orban. El a precizat că 13-14% dintre copiii de 12-15 ani au fost deja imunizaţi, la fel şi circa 45% dintre adolescenţii de 16-18 ani.

Moscoviţii îşi tatuează pe mână QR codul care demonstrează vaccinarea 

Idee inedită în Moscova, după ce autorităţile au introdus un paşaport sanitar obligatoriu la intrare în restaurante, baruri şi cafenele, cu scopul de a limita răspândirea tulpinii Delta. O companie de tatuaje oferă oamenilor posibilitatea să-şi tatueze temporar codul QR care demonstrează că s-au vaccinat împotriva COVID-19 sau au fost testaţi negativ, relatează The Moscow Times.

Tatuajele sunt temporare şi se realizează pe baza adeverinţei care atestă vaccinarea sau cu dovada unui test PCR negativ. Un astfel de tatuaj costă 560 de ruble, adică aproximativ 8 dolari, iar amatorii au posibilitatea de a alege din şase modele, între care unul cu flori şi un altul pe care scrie, în traducere, „Cred în tine”.

Mai multe - Societate

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite