UPDATE Maternitatea Giuleşti rămâne închisă. 45 de bebeluşi, infectaţi cu stafilococ auriu meticilinorezistent

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă joi se vehicula reluarea internărilor la Maternitatea Giuleşti din Capitală, acest lucru nu s-a întâmplat. Ba mai mult, după ce au depistat stafilococ auriu într-o parte din probele luate luni şi marţi, inspectorii au mers joi într-un nou control. Între timp, numărul bebeluşilor infectaţi a crescut la 45.

Maternitatea Giuleşti rămâne închisă şi în acest sfârşit de săptămână asta după ce inspectorii de la Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti au decis să ia probe din unitatea sanitară inclusiv joi, zi care fusese vehiculată ca prim termen pentru redeschidere şi reluare a internărilor. Însă, dat fiind faptul că rezultatele noilor probe apar în 72 de ore, maternitatea ar putea primi pacienţi cel mai devreme săptămâna viitoare. 

„Au ieşit nişte stafilococi aurii meticilinorezistenţi la o parte din probele de la autocontrol. Apoi au continuat să văruiască, să spele, să facă dezinfecţie şi personalul din zonele de risc a luat azi (joi - n.r.) iar probe. Ca urmare, nu ai cum să deschizi unitatea sanitară. Toată lumea vrea să ştie că acolo este curăţenie şi nu sunt riscuri pentru pacienţi”, au declarat oficiali din Ministerul Sănătăţii pentru „Adevărul”. Potrivit ultimei raportări oficiale, 45 de bebeluşi născuţi în unitatea medicală au fost infectaţi cu stafilococ auriu meticilino rezistent de la izbucnirea scandalului. 

Noi probe luate din secţiile de mare risc 

Concret, începând de luni, inspectorii sanitari au monitorizat „acţiunile de igienizare, curăţenie şi dezinfecţie care au fost efectuate în cadrul maternităţii şi care, o parte, au fost finalizate”. Aşadar, dacă luni şi marţi inspectorii au monitorizat procesul de recoltare a 106 probe, luate din săli de naştere, din saloane de lehuze şi din departamentul de fertilizare in vitro, joi s-au luat 75 de probe suplimentare din locurile de mare risc din spital: blocul operator, secţia de anestezie-terapie intensivă cezariene şi filtrul spălător medici. 

Cel mai probabil, la finalul anchetei, Maternitatea Giuleşti urmează să fie amendată. Cel puţin aşa a susţinut ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea. „Pot să vă spun cu certitudine că se vor da amenzi, şi nu mici”, a declarat şefa de la Sănătate, care va lua o decizie în zilele ce urmează, odată ce rezultatele controlului vor ajunge pe masa Ministerului Sănătăţii. 

Stafilococul auriu, rezistent la tratament 

De cealaltă parte, specialiştii în microbiologie afirmă că, alături de E-Coli şi Klebsiella, stafilococul auriu este rezistent la tratament, dat fiind faptul că au capacitate mare de a produce diverse sisteme care împiedică acţiunea antibioticului asupra lor. „La noi sunt aceleaşi bacterii rezistente la tratament ca cele din Europa, dar din nefericire în România infecţiile invazive cu aceste categorii de bacterii arată că nivelul de rezistenţă în România este foarte ridicat şi suntem pe primele locuri în Europa. De exemplu, la bacilul piocianic, la acinetobacter sau stafilococ auriu. Acesta din urmă poate fi contractat din unităţile sanitare”, arată microbiologii.

Maternitatea Giuleşti ar putea fi relocată 

Uneori, singura variantă pentru a scăpa de infecţiile intraspitaliceşti o reprezintă relocarea unităţii medicale. Şi tocmai această variantă nu doar că a fost luată în calcul în cazul Maternităţii Giuleşti, ci a şi trecut de Consiliul General al Primăriei Capitalei, care a decis pe 12 decembrie să mute unitatea medicală. 

Tot în cadrul consiliului din 12 decembrie, s-a decis ca şi Corpul de Control al Primarului General al Capitalei să facă verificări la Maternitatea Giuleşti, aflată în subordinea Primăriei Bucureşti. Potrivit legii, Ministerul Sănătăţii nu poate dispune eventuale sancţiuni conducerii maternităţii, acest lucru fiind de competenţa Primăriei Capitalei. 


 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite