Un soldat a fost grav rănit într-o unitate militară din Argeş

Un militar a fost grav rănit astăzi în timpul instrucţiei într-o unitate militară din judeţul Argeş. Conducerea UM 01042 Vânători de Munte - Curtea de Argeş a solicitat un elicopter Smurd.
UPDATE 2:
Soldatul care a fost adus la Spitalul Militar Central de la Curtea de Argeş a fost evaluat de o echipă pluridisciplinară, alcătuită din chirurgi, ortopezi şi chirurgi plasticieni, a declarat, pentru AGERPRES, comandantul spitalului, prof. dr Ioan Sîrbu.
Potrivit acestuia, militarul urmează să fie operat în cursul nopţii, având o fractură de tibie, dar şi o lipsă de substanţă de piele, el suferind şi arsuri.
Un militar de la unitatea de vânători de munte din Curtea de Argeş a fost rănit marţi în explozia bateriei unui vehicul de luptă, în timpul unui exerciţiu de instrucţie, fiind apoi transportat cu un elicopter la Bucureşti.
Potrivit reprezentanţilor UM 01042 din Curtea de Argeş, în urma incidentului, militarul, în vârstă de 30 de ani, a suferit arsuri chimice de gradul II şi o fractură deschisă de tibie.
'Militarul a fost mai întâi transportat la spitalul din Curtea de Argeş, unde a fost examinat şi s-a constatat că starea lui este stabilă şi este în afara oricărui pericol. Ulterior, s-a luat decizia transferării lui la Bucureşti' - a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii militare, căpitanul Cosmin Cârjan.
Accidentul a avut loc în poligonul de antrenament din localitatea Valea Iaşului, unde se desfăşura un exerciţiu militar. O comisie a Ministerului Apărării Naţionale anchetează împrejurările producerii acestuia.
UPDATE 1:
Soldatul de la o unitate militară din Curtea de Argeş care a fost rănit marţi într-o explozie produsă în timpul unui exerciţiu de instrucţie a fost adus la Spitalul Militar din Capitală în stare gravă.
Dr. Bogdan Opriţa, şeful SMURD, a declarat, pentru Agerpres, că militarul are traumatism, fractură de bazin şi la membrele inferioare, unde există şi probleme vasculare, starea lui fiind destul de gravă.
El a fost dus direct la secţia terapie intensivă a Spitalului Militar.
Un militar de la unitatea de vânători de munte din Curtea de Argeş a fost rănit marţi în explozia bateriei unui vehicul de luptă, în timpul unui exerciţiu de instrucţie, fiind apoi transportat cu un elicopter la Bucureşti.
'Militarul a fost mai întâi transportat la spitalul din Curtea de Argeş, unde a fost examinat şi s-a constatat că starea lui este stabilă şi este în afara oricărui pericol. Ulterior, s-a luat decizia transferării lui la Bucureşti' - a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii militare, căpitanul Cosmin Cârjan.
************************************************
Se pare că soldatul, în vârstă de apropximativ 30 de ani, efectua un exerciţiu de instrucţie şi a fost rănit după ce a explodat bateria unui vehicul de luptă. Soldatul a suferit o arsură chimică, din cauza acidului de la baterie, şi o fractură deschisă de tibie, relatează NewsIn.
Elicopterul Smurd a aterizat pe terenul de sport de la UM 01042 Vânători de Munte - Curtea de Argeş, iar soldatul rănit a fost transportat la spitalul Floreasca din Capitală.





















































