Video Un șofer din Bihor și-a împodobit mașina cu luminițe de Crăciun: „Lumea zâmbește, mă filmează”. În ce condiții pot fi aplicate sancțiuni

0
0
Publicat:

Unii șoferi din România aleg să-și decoreze mașinile cu luminițe, coarne de reni sau alte ornamente festive, provocând zâmbete și atrăgând atenția celorlalți participanți la trafic. Imaginile cu autoturismele împodobite au ajuns rapid pe rețelele sociale. Polițiștii atrag însă atenția că nu orice decor este permis, iar sancțiunile pot fi usturătoare.

Șoferul din Bihor este mândru de mașina lui împodobită de Crăciun. FOTO: captură video TikTok
Șoferul din Bihor este mândru de mașina lui împodobită de Crăciun. FOTO: captură video TikTok

Un exemplu este cel al unui tânăr din Bihor, proprietarul unei Dacia 1300, care și-a transformat mașina într-un adevărat „pom de Crăciun pe patru roți”, folosind sute de beculețe colorate. „Toată lumea râde, zâmbește, mă filmează, îmi face poze, mă postează pe internet”, spune Andrei. Întrebat dacă a avut probleme cu Poliția, tânărul afirmă că s-a întâlnit de mai multe ori cu echipaje: „Râd, zâmbesc, nu au treabă”, relatează Digi24.

Reacțiile din trafic sunt, în mare parte, pozitive. „Mie mi se pare o idee foarte misto, atât timp cât nu deranjează pe nimeni, mai ales că aduce un zâmbet pe fața oamenilor în perioada asta foarte tristă”, spune un alt participant la trafic.

Ce sancțiuni riscă șoferii care își împodobesc exagerat mașinile

Cu toate acestea, specialiștii avertizează că limitele legale sunt clare și pot aduce sancțiuni.

„Obturarea vizibilității, distragerea atenției atât pentru el, cât și pentru alți șoferi sunt acceptate de polițiști, în măsura în care nu pun în pericol siguranța rutieră. Obiectele care depășesc cu mult dimensiunile autovehiculului sunt periculoase”, explică instructorul auto Dan Popa.

Chiar și un element aparent inofensiv poate aduce sancțiuni. Șoferii sunt pasibili de amendă între 1.215 și 1.620 de lei, precum și de reținerea certificatului de înmatriculare. Talonul poate fi restituit doar după înlăturarea elementelor neconforme, iar în cazurile grave, vehiculul poate fi suspendat temporar din circulație.

Pentru cei care vor să aducă atmosfera sărbătorilor în autoturism fără riscuri, soluțiile legale ar fi decorațiuni de interior de mici dimensiuni sau autocolante temporare, aplicate astfel încât să nu afecteze vizibilitatea sau sistemele de semnalizare.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite