Un român aflat în vacanță cu familia în Italia a fost arestat din greșeală. De ce a stat o lună în închisoare

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un român de 30 de ani, aflat în vacanță cu familia în Italia, a trăit o adevărată dramă. A fost arestat și a stat o lună în închisoare, după ce carabinierii l-au confundat cu un hoț urmărit pentru furt. Coincidența de nume l-a transformat într-o victimă a justiției italiene, iar eliberarea sa a fost posibilă abia după intervenția soției și a unui avocat.

Un român a fost arestat din greșeală în Italia FOTO: Arhivă
Un român a fost arestat din greșeală în Italia FOTO: Arhivă

Bărbatul, plecat cu soția și cele trei fiice într-o vacanță pe litoralul italian, în apropiere de Veneția, a fost ridicat de carabinieri chiar de la micul dejun, într-un restaurant de pe malul mării.

Agenții i-au prezentat un mandat de arestare pentru furt agravat, emis pe numele său. Deși a încercat să le explice că nu este persoana căutată, nu a fost crezut. Mai mult, necunoscând limba italiană, nu a putut să își susțină apărarea.

A încercat în zadar să le spună că este vorba despre persoane diferite. Nu știa nici limba italiană și a fost încarcerat pe loc, a povestit soția sa, potrivit presei italiene. 

O luptă zilnică pentru dreptate 

Rămasă singură cu cele trei fiice, femeia a stat o lună în Italia și a încercat neobosit să dovedească faptul că soțul ei nu era hoțul căutat. A angajat un avocat și, împreună, au adunat fotografii, imagini și amprentele digitale ale făptașului real.

Cu aceste dovezi au ajuns în fața judecătorilor, care au admis în cele din urmă că românul fusese confundat și au dispus eliberarea lui.

Soția venea zilnic la închisoare

Soția bărbatului a povestit calvarul prin care a trecut. Aceasta venea în fiecare zi în fața închisorii. Îi făcea cu mâna printre gratii și încerca să-l asigure că nu este abandonat, a declarat ea.

Familia cere daune statului italian

După o lună de suferință, familia s-a reunit și se întoarce acum în România. Cei doi soți sunt însă hotărâți să dea statul italian în judecată și să ceară despăgubiri pentru trauma prin care au trecut.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite