Un preot care şi-a pierdut parohia a înfiinţat primul sindicat al clericilor
Un preot controversat din judeţul Iaşi a pus bazele primului sindicat al clericilor din România, intitulat "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe". Într-un comunicat remis presei, Petrică Florea
Un preot controversat din judeţul Iaşi a pus bazele primului sindicat al clericilor din România, intitulat "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe".
Într-un comunicat remis presei, Petrică Florea susţine că sindicatul preoţesc, despre care acesta spune că ar avea deja 200 de membri, va milita împotriva transformării bisericilor şi mănăstirilor din România în "societăţi comerciale".
Sindicatul preoţilor nu se bucură de binecuvîntarea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. "În loc să se pocăiască pentru faptele sale, preotul Petrică Florea mai rău face, atrăgând şi pe alţii după el", a declarat, pentru MEDIAFAX, un reprezentant al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei care a vurt să-şi păstreze anonimatul.
Fondatorul sindicatului, preotul Petrică Florea, şi-a pierdut parohia în primăvara anului trecut, după ce a proiectat în biserica din Costeşti un film în care un consilier local PNL, în vârstă de 74 de ani, era surprins în ipostaze compromiţătoare, alături de o tânără de 17 ani.




















































