Un nou caz de coronavirus în România. Pacientul cu numărul 31 este din Iaşi şi a fost la Veneţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
suspect coronavirus alba

Un nou caz de infectare cu coronavirus a fost confirmat, în această dimineaţă, în România. Este vorba de un bărbat, 42 ani, confirmat în Iaşi, internat încă de pe 10 martie. El ar fi revenit din Veneţia pe 2 martie. Astfel, bilanţul a ajuns la 31 de români infectaţi, iar din aceştia şase au fost declaraţi vindecaţi.

În această dimineaţă, a mai fost confirmat un caz de coronavirus. Este vorba de o femeie în vârstă de 43 de ani, din Capitală. 

Conform informaţiilor transmise de autorităţi, femeia este un contact al pacientului care a fost internat la Spitalul Gerota din Capitală. Este cel de-al cincilea pacient infectat de fostul poliţist care a minţit că ar fi călătorit în ţări cunoscute ca fiind zone de risc.

Trei dintre persoanele infectate cu coronavirus identificate marţi sunt apropiaţi ai acestuia: nora acestuia, o femeie de 30 de ani, însărcinată, nepotul acestuia de 3 ani şi un alt apropiat în vârstă de 32 de ani. O a patra persoană infectată, o femeie de 47 de ani din Bucureşti, este contact cu fostul poliţist. În total, omul ar fi intrat în contact cu circa 120 de persoane.

Un angajat ADP sector 4, fost poliţist infectat cu COVID-19, a fost internat aproape o săptămână la Spitalul „Dimitrie Gerota“ din Capitală fără să se ştie că este infectat cu COVID-19. Pe 2 martie, înainte cu o zi de internare, a împărţit mărţişoare la peste 100 de colege, apoi a intrat în contact cu alte zeci de persoane, rude, personal medical şi pacienţi ai spitalului. El a ascuns medicilor că a fost plecat în Israel.

Restricţionarea adunărilor publice

Reaminitim că, secretarul de stat din MAI Raed Arafat spune că autorităţile iau în calcul restricţionarea mai drastică în ceea ce priveşte adunările cu un număr mare de persoane, prin scăderea numărului de participanţi, decizia urmând a se aplica tuturor instituţiilor sau contextelor, inclusiv Bisericii. „Este posibil să se ajungă la o rată de infectare foarte mare”, a spus Arafat, afirmând că estimările mondiale vorbesc despre 30 – 70%.

„Este posibil să ajungem la măsuri mai restrictive pe întâlnirile publice. (...) Este clar că trebuie să ajungem poate la încă o restricţionare. Sunt discuţii care au fost, după asta venim cu ele. Clar că vom veni, cel mai probabil mâine (miercuri – n.r.) , cu o anumită măsură în plus” a declarat Raed Arafat marţi seară, la Antena 3.

El spune că numărul este posibil să fie restrâns „în continuu” în funcţie de faza de răspândire a virusului.

„Încă suntem pe preventiv, dar la un moment ar putea să se schimbe şi să fie treabă de management al situaţiei dacă virusul se transmite în comunitate”, a adăugat Arafat.

Acesta sune că, dacă limitarea va fi, de exemplu, la 300 de persoane, după ce au intrat 299 uşile vor fi închise, iar accesul interzis.

Raed Arafat a precizat că orice măsură restrictivă s-ar lua, aceasta trebuie să se aplice tuturor instituţiilor, inclusiv bisericii.

Întrebat care ar putea fi rata de infectare cu COVID-19 în România, Raed Arafat a spus că la nivel mondial cifrele variază între 30 şi 70%.

„Este posibil să se ajungă la o rată de infectare foarte mare. La o rată de infectare foarte mare, numărul deceselor pe plan mondial poate să fie foarte mare. Sunt păreri, niciunul nu poate să spună ce va fi, din cauza asta suntem obligaţi să luăm toate măsurile posibile ca să limităm şi să prevenim”, a afirmat Raed Arafat. 

Ştire in curs de actualizare

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite