Un fotograf norvegian, “naşu'” ţiganilor

Un fotograf norvegian, “naşu'” ţiganilor

Aventura lui Harald Medbøe printre ţiganii din România a început prin căutarea oraşului natal al mamei sale şi s-a terminat, doi ani mai târziu, cu un album de excepţie

Lucrările fotografului norvegian  pot fi admirate, în acest wekend, în parcul din Sinaia

A lăsat acasă succesul înregistrat de fotografiile făcute pentru coperta cărţii primului ministru al Norvegiei şi a venit să expună la două mari sindrofii ţigăneşti: Festivalul Romani Kultura, de la Sinaia, în acest weekend, şi Zilele Culturii Rromilor, organizate de regele Cioabă la Sibiu, săptămâna viitoare.

Numele său este Harald Medbøe, iar lucrările, strânse în decursul celor opt ani de aventură ţigănească în România, pot fi văzute, în acest weekend, în parcul din Sinaia.

În căutarea trecutului

A venit în România  pentru prima oară, în 2001, în căutarea Craiovei, oraşul natal al mamei sale, pe jumătate româncă. Pe marginea drumului însă a dat peste un grup de ţigani. Excesul de culoare este cel care l-a făcut să oprească maşina, fără să-i treacă prin cap ce va urma.

Dacă albumului cu fotografii ale ţiganilor din România, apărut în 2006 la o editură norvegiană, îi urmează acum expoziţii în toată Europa, este pentru că Harald Medbøe a făcut şase excursii în ţara noastră în acest interval şi a petrecut mai bine de doi ani aici, o mare parte printre ţigani.

A descoperit în Craiova părţi ale trecutului său. Strămoşii săi, din familia Râioşanu, fuseseră ctitorii Mănăstirii Strâmba şi ai Bisericii Sfântul Ilie din Cetatea Banilor. Legenda pe care a aflat-o de la măicuţele mănăstirii l-a făcut să vadă partea magică a călătoriei sale.

Se spune că pentru a fi salvat de la decapitare un bărbat din neamul Râioşenilor, fusese sacrificat un rob ţigan. De atunci fotograful a văzut proiectul său ca pe o formă de gratitudine.

Ciorba de varză şi rasismul

L-am însoţit pe Harald în multe dintre călătoriile şi vizitele sale în comunităţile ţigăneşti. Câteodată aveam stabilite întâlniri, dar de cele mai multe ori trăgea brusc pe dreapta când apărea câte-o căruţă sau vreo siluetă cu pălărie meşterind potcoave de cal. I-am fost alături şi în casa impunătoare din Strehaia, unde doamna Olga, care s-a declarat atunci fiică, soţie şi mamă de Bulibaşă, ne-a făcut cea mai bună ciorbă de varză.

„Dacă toată lumea ar putea gusta din ciorba aia, nu ar mai exista rasism“, îşi aminteşte acum Harald. Doamna Olga a plecat între timp în lumi mai bune, iar trupul ei neînsufleţit a avut la căpătâi portretul pentru care îi pozase norvegianului, special pentru funeralii.

„Ştie naşu' ce face!“

Tot întâmplarea ne-a scos în cale, în 2005, corturile unor ţigani într-o oază cu copaci din câmpia oltenească. Atunci i-a cunoscut pe membrii familiei Mihai din Coţofeni, Dolj, care l-au invitat să fie naş micuţei familiei. Fetiţa, pe numele ei Lili, are acum un capitol special în cartea norvegiană, iar familia Mihai încinge grătarul când vede vechiul Mercedes al fotografului dând colţul dinspre şosea.

Iar când acesta le explică despre proiectele lui fotografice, despre cum va cere finanţări ca să expună imaginile în cât mai multe locuri, despre cum încearcă să schimbe atitudinea generală faţă de ţigani, capul familiei răspunde de fiecare dată nelămurit, dar respectuos: „Ştie naşu' ce face!“.