Un copil român din Roma îi cere preşedintelui Italiei baraca înapoi | adevarul.ro

Un copil român din Roma îi cere preşedintelui Italiei baraca înapoi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un copil de 11 ani, aflat de doi ani cu părinţii în Italia, îşi cere drepturile într-o scrisoare adresată preşedintelui italian, după ce baraca în care locuiau a fost distrusă de

Un copil de 11 ani, aflat de doi ani cu părinţii în Italia, îşi cere drepturile într-o scrisoare adresată preşedintelui italian, după ce baraca în care locuiau a fost distrusă de buldozere.

Dureroasa epistolă a puştiului, care şi-a găsit baraca în care locuia distrusă de poliţie, a fost publicată în "La Stampa"

"Dragă Domnule Preşedinte Napolitano, mă numesc Sorin, am 11 ani, vin din România şi trăiesc în Italia de doi ani. Sunt elev în clasa a V-a la o şcoală din Roma şi până ieri locuiam într-o tabără de nomazi din Tor di Quinto. M-am întors acasă şi nu mi-am mai găsit casa, distrusă, împreună cu cărţile mele şi cu toate celelalte lucruri.

Părinţii mei sunt oameni cinstiţi, mama este femeie de serviciu, iar tatăl meu - zugrav; nu-şi pot permite altceva decât o baracă, deşi lucrează de dimineaţa până seara. Ei vor ca eu să învăţ, pentru ca să am un viitor mai bun. Dar ce viitor pot avea fără o casă? Dumneavoastră aţi spus că fiii imigraţilor trebuie să aibă aceleaşi drepturi cu cei născuţi în Italia.

Ieri, eu nu le-am avut". Băiatul, Sorin, a scris scrisoarea după ce buldozerele au acţionat în forţă în tabăra din cartierul Tor di Quinto, nu departe de cea în care locuia Romulus Mailat, acuzat de asasinarea Giovannei Reggiani, notează ziarul "La Stampa", citat de Rompres.

"Unde sunt cărţile mele?"

Ajuns acasă şi văzând ce a mai rămas din "locuinţă", Sorin, cu lacrimi în ochi, a exclamat: "Cărţile mele... cum mă duc mâine la şcoală?". Ruşinea se amestecă cu disperarea. În cele din urmă, resemnaţi, mama şi fiul încearcă să salveze câte ceva dintre mormane, poate un pantalon sau nişte tenişi de jucat fotbal, visul de evadare al acestui băiat de 11 ani, care învaţă şi bine, deşi nimeni nu îl ajută.

"Am găsit cartea de istorie", spune mulţumit când paginile stricate apar din ceea ce era odată casa în care locuia. Dar pentru pantofii sport nu-i nimic de făcut. Cineva îi spune: "Lasă, ţi le va aduce Moş Crăciun". "La noi nu vine", suspină Sorin în timp ce priveşte buldozerele şi maşinile poliţiei îndepărtându-se.

Băieţelul continuă: "Când bunica mea nu m-a mai putut ţine, părinţii m-au adus în Italia, unde credeam că avem o casă, am înţeles că nu era aşa când la intrarea în campus am văzut un şir de toalete ecologice".

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite