Un clasic somnoros al politicii româneşti

Politica românească de după 1990 îşi are clasicii incontestabili, care s-ar cuveni cinstiţi cum se cuvine de actualii parlamentari şi miniştri cu caş la gură, în caz că aceştia ar

Politica românească de după 1990 îşi are clasicii incontestabili, care s-ar cuveni cinstiţi cum se cuvine de actualii parlamentari şi miniştri cu caş la gură, în caz că aceştia ar avea atâta cultură încât să-i cunoască.

Unul dintre clasici este Oliviu Gherman, fost prezident al Senatului, ex-tovarăş de bridge cu Coposu şi de osanale cu Iliescu. Pe ultimul îl numea de la obraz "făptuitor al acestei pietre de hotar", piatra expertizată fiind revoluţia din decembrie 1989.

Pentru că a ştiut să treacă regulamentar pe sub câteva arcuri de triumf prezidenţiale, Gherman a fost recompensat la pensie c-un hamac într-o ambasadă, căci ambasada rămâne cea mai darnică formă de indexare a pensiei. Tocmai când Oliviu (sau, poate, O'Liviu?) câştiga prin Senat tot mai rar lupta cu somnul, terapeutul său dr. Iliescu i-a prescris plimbări lungi pe malul Senei şi ascensiuni cu liftul în Turnul Eiffel.

Din sălaşul ambasadorial din Paris, O'Liviu s-a întors acasă îmbujorat în 2004, pentru a sufla în cele 75 de lumânări, ca brazii, ale tortului său aniversar şi a-şi calcula pensioara.

Din operele complete ale lui Gherman - cum spuneam fost prezident al Senatului, ceea ce-nseamnă a doua funcţie în stat - se desprinde o cugetare care a dat, la vremuri delicate de tot, o nouă turnură politicii româneşti: "Dacă vrei să înmormântezi o treabă, fă o comisie parlamentară!"

Chiar şi pentru roada înţeleaptă a unei asemenea cugetări, bătrânul Oliviu şi-a meritat cu prisosinţă huzurul de la ambasadă.

O, Liviu!