Un capsunar roman care s-a sinucis in Spania face cat doi mineri morti in subteran
0Gheorghe Preda, unul din capsunarii plecati in Spania in luna martie, a fost gasit spanzurat intr-o padure din apropierea localitatii Cartaya. Desi tragedia s-a petrecut in noaptea de 24 mai, iar
Gheorghe Preda, unul din capsunarii plecati in Spania in luna martie, a fost gasit spanzurat intr-o padure din apropierea localitatii Cartaya. Desi tragedia s-a petrecut in noaptea de 24 mai, iar Ambasada Romaniei in Spania a informat autoritatile inca din 26 mai, Ministerul Muncii a pastrat pana ieri "strict secret". Chiar si ieri, cand in Spania pregatirile pentru transmiterea cosciugului in tara erau finalizate, secretarul de stat Razvan Cirica a continuat sa se arate secretos, refuzand sa dea presei orice amanunt privind familia decedatului. Autopsia, ancheta Politiei si ancheta Asistentei sociale efectuate in Spania au dus la concluzia ca Gheorghe Preda s-a sinucis. Motivele raman insa neelucidate. "Cu o seara inainte de a se spanzura s-a imbatat crita. A venit la ferma si a mai tras pe gat o sticla de coniac", ne-a povestit Dan, unul din muncitorii cazati la aceeasi ferma cu Gheorghe Preda. "Bea foarte mult ..., era mai retras inca de cand a venit din tara, nu manca impreuna cu ceilalti, dar totul s-a inrautatit dupa Paste, a inceput sa bea mult, sa-si ameninte colegii... Dupa ce a baut, a adormit - dormea singur, deoarece colegul de camera plecase de mult, de frica... Dimineata i-a spus unuia "ce-ar fi fost daca as fi bagat eu azi-noapte cutitul intr-unu' din voi?". In ziua aia n-a mai venit la munca, am mers eu in camera lui, l-am scos in oras, am stat de vorba... Parea linistit cand ne-am despartit. Imi tot spunea ca este urmarit de Politie, de SRI... Patronul a vrut sa-l trimita demult in tara, dar Gheorghe a zis ca nu vrea, ca ar vrea sa mai ramana sa mai castige un ban... in ziua aia aveam biletul lui de intors in mana ...." In dimineata dinaintea sinuciderii, colegii povestesc ca au gasit lustra smulsa in camera lui: "Probabil a incercat sa se spanzure si in camera, dar a cedat lampa... Ideea asta parea insa atat de aiurea incat nu ne-a venit decat dupa ce l-am vazut atarnat in padure." Gheorghe Preda a plecat din tara prin Oficiul National pentru Recrutarea si Plasarea Fortei de Munca in Strainatate, in urma unei preselectii si a unei selectii declarate ca fiind "deosebit de amanuntite si serioase" la acea vreme. Ieri, dupa ce a anuntat cu profund regret sinuciderea, secretarul de stat Razvan Cirica a tinut sa precizeze ca, in continuare, considera ca functionarii Oficiului nu au nici o raspundere in privinta exportului de sinucigasi. "Trebuie sa va amintiti ca la vremea cand s-a facut preselectia pentru capsuni, Oficiul abia se infiintase, testele s-au facut in graba, ne-am bazat mai mult pe selectia facuta de patronii spanioli veniti in Romania", a declarat Cirica. Familia Preda va primi din partea Guvernului un ajutor social de 200 de milioane de lei, a mai declarat Razvan Cirica, precizand ca o decizie in acest sens urmeaza sa fie semnata astazi. Precizam ca in urma tragicului accident de la mina Vulcan, familiile celor decedati au primit din partea Guvernului doar 100 milioane de lei. Cine a fost George Pana Acasa la familia lui George Pana - jale mare. Doua femei, Ana Pana si cumnata ei, sunt rapuse de durere. Vorbesc si se ineaca in lacrimi, izbucnesc in tipete, dupa care se cufunda parca in transa. "M-a sunat miercuri... nu stiu care miercuri, am vorbit, era asa de multumit... El se bucura ca reusise sa ajunga acolo, in Spania. Ii lipseau copiii atat de mult", dupa care femeia cade sfarsita pe canapea. Oameni simpli, femeia angajata ca planificator la Petrom, iar el plecat in Occident sa faca bani - asta e tabloul familiei Pana. Acum a ramas doar ea, Ana Pana, si cei doi copii ai lor, Cosmin si Claudiu. Cel mare e clasa a VII-a, iar celalalt a VI-a. Ana Pana blestema ziua in care sotul ei, "un om simplu, cu bun simt si suflet mare" a decis sa plece in Spania. Celor doi orfani nimeni nu le-a dat inca vestea ca tatal lor a murit. "Le-am spus ca e dat disparut... Nu pot sa ma uit la ei si sa le spun adevarul", se vaita sora celui care a decis sa-si puna capat zilelor. Ana si George erau casatoriti de aproape 15 ani. Au avut un trai linistit pana cand au inceput sa apara problemele financiare. In timp ce femeia mai castiga ceva ca angajata la Petrom, sotul ei muncea pe la vecini. Le repara masinile. Cand a auzit de oportunitatea de a pleca in Spania, s-a bucurat ca un copil. A stat mult timp cu emotia ca nu se va numara printre "fericitii" selectati de spanioli. Dupa ce i-a suras norocul si s-a vazut in Spania, a inceput sa trimita periodic bani familiei. O data pe saptamana le dadea chiar telefon, pentru a se asigura ca totul merge bine acasa. La cateva ore dupa ce a aflat ca sotul ei si-a pus capat zilelor, Ana Pana incearca sa inteleaga motivele care l-au determinat .























































