Un bărbat a omorât patru persoane la Miami după care s-a sinucis
0Un bărbat a ucis patru persoane cu gloanţe în noaptea de sâmbătă spre duminică înainte de a se sinucide, la Miami /Florida, sud-estul Statelor Unite/, a anunţat poliţia, potrivit căreia un motiv familial ar putea fi la originea acestei tragedii, informează Agerpres.
Victimele, ale căror identităţi nu au fost dezvăluite, aparţineau aceleiaşi familii şi au fost ucise la scurt timp după miezul nopţii în timp ce se aflau împreună, a indicat un responsabil al diviziei de omoruri a poliţiei din Miami.
Potrivit martorilor, trăgătorul prezumtiv a părăsit locul faptei la bordul unei camionete. Poliţiştii au fost chemaţi puţin mai târziu în urma tirurilor auzite dintr-o altă casă, în flăcări, la circa cinci kilometri distanţă.
Sosind la locul faptei, ei au descoperit corpul presupusului asasin care îşi îndreptase arma asupra sa.
Casa în flăcări se află în apropierea cartierului Little Havana din Miami, unde trăieşte o comunitate latino-americană puternică.
Poliţia anchetează asupra motivelor dramei, evocând faptul că soţia trăgătorului l-a părăsit.
Un tânăr a împuşcat 10 persoane marţi seară în statul Alabama, sudul Statelor Unite înainte de a se sinucide. În ziua următoare, un alt tânăr a ucis 15 persoane în sud-estul Germaniei înainte de a-şi pune capăt zilelor, aminteşte AFP.























































