Un autocar a luat foc pe autostrada Bucureşti- Piteşti | adevarul.ro

Un autocar a luat foc pe autostrada Bucureşti- Piteşti

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Un autocar în care se aflau 25 de persoane a luat foc, azi dimineaţă, pe autostrada Bucureşti- Piteşti, fiind distrus în întregime de flăcări. Purtătorul de cuvânt al

Un autocar în care se aflau 25 de persoane a luat foc, azi dimineaţă, pe autostrada Bucureşti- Piteşti, fiind distrus în întregime de flăcări.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa, Pamela Ropotan, a declarat că incidentul a avut loc în jurul orei 10.00, la kilometrul 44 al autostrăzii, pe sensul de mers către Piteşti.

Pasagerii se îndreptau spre Cluj în momentul în care s-a produs incidentul, ei fiind preluaţi ulterior de un alt mijloc de transport pus la dispoziţie de firma bucureşteană care deţine autovehiculul. Nicio persoană nu a fost rănită. La ora transmiterii acestei ştiri traficul se desfăsoară doar pe unul dintre cele două sensuri de mers către Piteşti, a mai precizat sursa citată. Pentru momentul nu se cunoaşte de la ce a izbucnit incendiul.

La locul incendiului s-au deplasat două echipaje ale pompierilor.

Top articole

Partenerii noștri