Un american de origine romana - prins cu un pistol pe Aeroportul International Timisoara
0Specialistii antitero romani s-au dovedit a fi mai buni decat colegii lor americani. Sambata, pe Aeroportul International Timisoara, cadrele Brigazii antitero a Serviciului Roman de Informatii,
Specialistii antitero romani s-au dovedit a fi mai buni decat colegii lor americani. Sambata, pe Aeroportul International Timisoara, cadrele Brigazii antitero a Serviciului Roman de Informatii, impreuna cu Politia de Frontiera si vamesii, au descoperit un pistol in bagajele unui pasager. Sorin Dragoi, de 32 de ani, un american de origine romana, a fost unul dintre pasagerii cursei New York - Timisoara. Cand bagajele au trecut prin aparatele cu raze X, specialistii antitero au observat ceva suspect. Imediat, s-a facut un control amanuntit si surprizele nu au intarziat sa apara. Intr-o cutie metalica, in care se aflau bijuterii si alte bunuri, a fost descoperit un aparat cu electrosocuri si 6 rezerve. Cautand in continuare, politistii au descoperit ca respectiva cutie avea fund dublu. Intr-un compartiment special a fost descoperit un pistol marca Beretta, calibrul 5,6 mm, 20 de cartuse si un sistem care putea fi folosit ca parte a unui amortizor. Cartusele si pistolul erau acoperite cu o spuma poliuretanica verde. Sorin Dragoi a fost retinut de politistii de frontiera pentru cercetari. Acesta a sustinut ca, "in America, acolo imi tin eu arma, ca sa n-o gaseasca copilul. A trebuit sa vin de urgenta in tara pentru ca tatal meu este grav bolnav. I-am spus sotiei sa scoata arma din cutie, dar se pare ca n-a facut-o. Tin pistolul in spuma, ca sa nu se deterioreze". Varianta lui Dragoi, care a plecat de 10 ani din Romania si acum lucreaza ca sofer in SUA, ridica unele semne de intrebare, avand in vedere ca, in momentul in care autoritatile romane au descoperit pistolul, aracetul cu care era lipit fundul dublu inca nu se uscase. Asa ca varianta tinerii pistolului acolo nu prea sta in picioare. Trebuie precizat ca Sorin Dragoi a trecut cu armamentul prin doua importante aeroporturi americane - Detroit si New York - fara ca specialistii antitero sa descopere "surpriza" din bagajul care a fost transportat in cala avionului. Politia de Frontiera l-a retinut pe Sorin Dragoi, iar ieri acesta a fost prezentat Parchetului de pe langa Tribunalul Timis. In urma audierilor, pe numele americanului de origine romana a fost emis un mandat de arestare preventiva pe 5 zile, sub acuzatiile de contrabanda calificata si nerespectarea regimului armelor si munitiilor. In acest timp, Serviciile speciale romane si americane vor face o serie de verificari legate de acest caz. Foto: D. BOTA























































