Un actor grăbit!

Ioan Mateijurnalist

că a sărit nişte etape, necesare în formarea unui politician, fapt despre care unii analişti ar spune că face bine în carieră, alţii, dimpotrivă, că aceste salturi se răzbună în timp, iar distanţa de la care rişti să cazi la un moment dat poate fi proporţională cu înălţimea şi durata traseului parcurs.
Fără să insiste pe un proiect viabil şi de largă audienţă, Cozmin Guşă s-a axat, în ultimul an şi jumătate, pe dezvăluiri şi scenarii abracadabrante, pe ipoteze în care, după cum le prezintă, nici el nu crede, fel şi fel de teorii conspiraţioniste şi personaje malefice însoţind de fiecare dată intervenţiile sale publice. Nu ştiu cine pe cine imită, dar, într-o vreme, domnul Guşă intrase în competiţie cu un alt detectiv, îl numesc pe Mugur Ciuvică, cu diferenţa că acesta din urmă procedează mult mai onest, adică şi-a înfiinţat un ONG specializat pe dezvăluiri şi deratizări în zona politicului.
Cozmin Guşă speră să obţină un ce profit din apariţiile sale publice, câştig care, înşurubat subliminal în mintea electoratului, ar urma să se transforme apoi în procente pentru partidul său. Din păcate, nu se întâmplă aşa, ratingul de televiziune nu e totuna cu cel de la urne, iar sondajele ne arată periodic un PIN care nu intră nici măcar în marja de eroare a acestor instrumente de măsurat apetitul pentru politică al electoratului. Cu toate acestea, în loc să prezinte soluţii alternative la politicile guvernanţilor, ori măcar să exploateze un tronson din nevoile nesatisfăcute ale votanţilor, preşedintele PIN valorifică periodic în media frustrările unor foşti ofiţeri de informaţii din ţară şi din diaspora, se face purtătorul de mesaj a fel de fel de prezicători şi scenarişti din subsolurile politicii, încearcă să clarifice, chipurile, gesturile unor politicieni în exerciţiu, expunând savant teorii halucinante şi conexiuni care ies din sfera logicii elementare. Sau, când sunt logice, nu pot fi dovedite! O săptămână fără dezvăluiri marca "Guşă" ar semăna cu un OTV fără Dan Diaconescu.
Cu ceva timp în urmă, Cozmin Guşă a făcut un inventar al tuturor celor despre care ştim acum că s-au aflat pe lista de propuneri pentru postul de comisar european din partea României. Nimeni nu a scăpat de intransigenţa domnului Cozmin: unul a fost prea utecist, altul puţin securist, despre celălalt am fi putut afla că lucrase cu banii nu ştiu cui ş.a.m.d. Iarăşi, în opinia lui Guşă, niciunul dintre politicienii români nu este compatibil cu viitorul. (Parţial, sunt de acord cu intenţiile domnului Guşă privind reformarea clasei politice, cu necesara infuzie de tineret. Am însă dificultăţi atunci când vine vorba de criterii. Iar unul dintre aceste criterii, cel al moralităţii, insistent invocat de promotorii lustraţiei, mă pune în situaţia de a alege între fostul premiant-utecist Mihai Răzvan Ungureanu şi recenta achiziţie a politicii româneşti, imaculata Oana Zăvoranu. În faţa unei asemenea oferte, nu pot fi decât nostalgic!) Punctul forte al consideraţiilor sale a fost atins atunci când un moderator de televiziune l-a întrebat pe cine ar fi propus domnia sa, dacă ar fi fost prim-ministru, pentru funcţia de comisar european. Răspunsul a fost livrat pe loc: Lavinia Şandru.
În cele câteva secunde care s-au scurs de la întrebare la răspuns, am încercat să mă pun şi eu în postura domnului Guşă şi, culmea potrivelii, primul nume care mi-a venit în minte a fost tot Lavinia Şandru. Doar că în capul meu s-a mai adăugat rapid o ipoteză. Doamna Şandru ar fi un bun comisar european, cu condiţia ca sediul Uniunii Europene să se mute definitiv la Câmpia Turzii, iar Parlamentul European să funcţioneze în frumoasele palate-pagode de la Huedin.