Turcia transmite Casei Albe semnale confuze
0* Seful diplomatiei de la Ankara afirma ca tara sa va permite accesul avioanelor americane la bazele sale in caz de razboi * MAE turc sustine apoi ca declaratiile lui Yasar Yakis nu trebuie considerate un angajament din partea Turciei
La scurt timp dupa intrevederea avuta la Ankara cu adjunctul secretarului american al Apararii, Paul Wolfowitz, seful diplomatiei turce, Yasar Yakis, a declarat, marti, ca Turcia este dispusa sa permita accesul avioanelor americane in bazele sale militare, dar nu este de acord ca o ofensiva terestra impotriva Irakului sa fie lansata de pe teritoriul sau. De asemenea, Yakis a conditionat utilizarea bazelor din Turcia de acordul Natiunilor Unite fata de o eventuala interventie in forta asupra Irakului. "Suntem dispusi sa cooperam cu Statele Unite. Aceasta colaborare inseamna deschiderea spatiului aerian si utilizarea bazelor din Turcia", a spus ministrul turc. El a adaugat, insa, ca tara sa "doreste solutionarea problemei irakiene fara folosirea fortei", iar interventia militara poate fi luata in calcul "numai atunci cand toate optiunile diplomatice vor fi epuizate". Intrebat daca este posibil ca Statele Unite sa atace Irakul pe cale terestra, dinspre Turcia, Yakis a precizat ca "este dificil de imaginat ca zeci de mii de soldati americani ar putea fi transportati in Irak prin Turcia sau ar putea fi stationati in unele zone din tara pentru ca mai apoi sa atace Irakul". "Daca am vorbi despre o prezenta numeroasa a fortelor americane in Turcia, ne-ar fi destul de greu sa explicam acest lucru opiniei publice turce", a recunoscut Yakis. Pentru cateva ore, pozitia exprimata de ministrul turc a constituit cea mai ferma declaratie facuta de oficialitatile de Ankara in privinta utilizarii bazelor militare de catre americani. Pana la sfarsitul zilei, Ministerul turc de Externe a dat insa publicitatii o declaratie, in care se arata ca afirmatiile lui Yakis nu constituie o promisiune facuta americanilor. Implicarea Turciei intr-o eventuala campanie militara impotriva Irakului constituie una dintre cele mai delicate probleme cu care se confrunta guvernul de la Ankara. In afara opozitiei categorice de care dau dovada majoritatea turcilor fata de o eventuala interventie in forta impotriva regimului de la Bagdad, liderii de la Ankara se tem ca dezmembrarea conducerii centralizate din Irak ii va determina pe kurzii din nordul acestei tari sa-si declare independenta. Acest lucru nu ar face altceva decat sa-i incurajeze pe kurzii din Turcia, care lupta de 15 ani pentru obtinerea autonomiei. De asemenea, intr-un moment in care tara lor se zbate pentru a face fata celei mai grave recesiuni din ultimele decenii, turcii se tem ca un razboi in zona ar da o noua lovitura unei economii aflate deja in criza. Turcia, care are granita comuna cu Irakul, este singurul membru musulman al NATO. Pentru Casa Alba, sprijinul turcilor este crucial. Avioanele americane si britanice folosesc zilnic baza de la Incirlik pentru a impune respectarea zonei de interdictie aeriana din nordul Irakului. Alaturi de americani si britanici, ofiterii turci trebuie sa aprobe toate raidurile aeriene din nordul Irakului, precum si tipul de armament folosit in aceste atacuri.























































