Troica Paris-Moscova-Berlin in favoarea unei solutii nemilitare in Irak
Conferinta de presa comuna Chirac-Putin, la incheierea convorbirilor avute luni la Paris, parea a se desfasura potrivit asteptarilor, tinand seama de pozitiile anuntate de cele doua puteri in legatura
Conferinta de presa comuna Chirac-Putin, la incheierea convorbirilor avute luni la Paris, parea a se desfasura potrivit asteptarilor, tinand seama de pozitiile anuntate de cele doua puteri in legatura cu proiectata interventie militara americana in Irak. Subliniind ca Franta "nu pune sub nici o forma sub semnul intrebarii solidaritatea atlantica" (ceea ce suna putin ironic), presedintele francez a apreciat ca nu exista "dovezi indiscutabile" asupra detinerii de catre Irak a armelor de distrugere in masa, ca nimic nu ar justifica in prezent un razboi impotriva acestei tari si, in consecinta, ca, spre deosebire de SUA, are o alta opinie in acest subiect "ce presupune o abordare morala', concluzia sa fiind ca dezarmarea regimului de la Bagdad se poate face pe calea inspectiilor ONU. La randul lui, omologul sau rus si-a reafirmat opozitia fata de recurgerea la forta in Irak, declarand ca o astfel de cale ar putea avea "consecinte grave" si ca in opinia sa inspectorii ONU sunt cei mai indreptatiti sa verifice "dovezile" prezentate saptamana trecuta de secretarul de stat american Colin Powell; el a sugerat, de asemenea, ca aviatia rusa sa participe, "daca va fi nevoie", la misiunea inspectorilor - ceea ce inseamna o prezenta militara rusa intr-o zona de interes exclusiv americano-britanic. Pana aici, nimic nou, in fond, cu exceptia acestei din urma propuneri. Surpriza a venit la sfarsit, cand Chirac a prezentat o "declaratie comuna" a Frantei, Rusiei si Germaniei, care face apel la "intarirea substantiala" a inspectiilor ONU (Parisul sugerand, potrivit BBC, o dublare sau o triplare a numarului de inspectori, in asa fel incat sa se ajunga pana la 300 de persoane, iar durata misiunii lor sa fie prelungita, daca va fi necesar, la cateva luni, ceea ce, desigur, e de natura sa-i irite la maxim pe americani). In aceste conditii, faptul ca Parisul, Moscova si Berlinul au avut grija sa adauge ca dezbaterea asupra mijloacelor de a se ajunge la dezarmarea Irakului "trebuie sa continue in spiritul prieteniei si respectului caracteristice relatiilor cu SUA si cu alte tari" nu poate fi de prea mare folos. "Noua Rusie" s-a alaturat "vechii Europe" (denumire data in deradere de Rumsfeld tarilor vesteuropene ostile SUA), comenteaza aceasta declaratie "fara precedent" corespondentul diplomatic al BBC, care considera ca formarea axei Rusia-Franta-Germania, prefigureaza confruntarea cu SUA in anuntata sedinta de vineri a Consiliului de Securitate, cand cele trei tari intentioneaza sa propuna multiplicarea numarului inspectorilor ONU. Jiang Zemin anunta sprijinul Chinei Intr-o convorbire telefonica cu presedintele Jacques Chirac, presedintele Chine Jiang Zemin l-a asigurat ca tara sa sprijina pozitia comuna a Frantei, Rusiei si Germaniei de extindere a inspectiilor ONU in Irak. "Inspectiile sunt eficace si trebuie continuate si intarite pentru indeplinirea rezolutiei 1441", a declarat el, adaugand: "Razboiul nu este bun pentru nimeni si constituie raspunderea noastra sa adoptam masurile necesare pentru a-l evita". Pe de alta parte, o purtatoare de cuvant a MAE de la Beijing a aratat ca pozitia Chine, "este identica cu a vastei majoritati a tarilor lumii". China a anuntat insa, luni, ca isi va retrage o parte din membrii ambasadei sale de la Bagdad, ca urmare a tensiunii crescande din regiune.





















































