Tribunalul Piteşti a dat câştig de cauză Petrom în cazul Arpechim
Tribunalul Piteşti a admis cererea Petrom de suspendare a deciziei prin care Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului a întrerupt activitatea Arpechim pentru o perioadă de până la şase
Tribunalul Piteşti a admis cererea Petrom de suspendare a deciziei prin care Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului a întrerupt activitatea Arpechim pentru o perioadă de până la şase luni.
Instanţa din Piteşti a întrerupt, în şedinţa din 11 iunie, executarea decizia emise de Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Piteşti potrivit căreia era suspendată autorizaţie integrată de mediu a rafinăriei Arpechim. Suspendarea este valabilă până la pronunţarea instanţei de fond, iar decizia tribunalului Piteşti poate fi atacată cu recurs în termen de cinci zile de la pronunţare.
Agenţia pentru Protecţia Mediului Argeş a suspendat, la sfârşitul lunii mai, autorizaţia de mediu a Rafinăriei Arpechim din Piteşti, din cauza neîndeplinirii de către Petrom a mai multor angajamente, măsura atrăgând după sine sistarea activităţii de producţie pentru o perioadă de până la şase luni.





















































