Trenurile au întârzieri de până la 130 de minute din cauza viscolului
0Majoritatea trenurilor care erau programate să sosească în această dimineaţă în Bucureşti au înregistrat întârzieri, unele până la 130 de minute, din cauza viscolului şi a macazelor de
Majoritatea trenurilor care erau programate să sosească în această dimineaţă în Bucureşti au înregistrat întârzieri, unele până la 130 de minute, din cauza viscolului şi a macazelor de la intrarea în Gara de Nord, care nu fac faţă temperaturii scăzute, a declarat azi, pentru Rompres, Oana Brânzan, purtător de cuvânt la CFR SA.
"Întârzierile sunt cauzate de faptul că macazele şinelor de la intrarea în Gara de Nord sunt afectate de ger. Încălzitoarele acestora nu fac faţă astfel încât trenurile manevrează cu greutate la intrarea în gară", a explicat Oana Brânzan.
Mai multe trenuri aşteaptă la intrarea în Gara de Nord, timpul de manevră crescând de la cinci minute într-o perioadă normală la 25 - 30 de minute, susţin reprezentanţii CFR SA.
Potrivit datelor CFR Călători, circa 10 trenuri care trebuiau să sosească în Bucureşti au întârzieri între 30 şi 130 de minute, cea mai mare fiind înregistrată de trenul Suceava - Bucureşti Nord.
"Sunt circa zece trenuri care au întârzieri, cea mai mare la trenul Suceava - Bucureşti Nord, de circa 130 de minute", a explicat Alina Predescu, purtător de cuvânt la CFR Călători.























































