Tragedie în Mediaș: doi tineri de 15 și 16 ani au murit după ce au fost loviți de un tren

0
0
Publicat:

Doi adolescenți în vârstă de 15 și 16 ani au murit miercuri seară, după ce au fost loviți de o locomotivă de manevră în municipiul Mediaș, județul Sibiu.

Doi adolescenți au murit după ce au fost loviți de un tren în municipiul Mediaș. FOTO: Adevărul
Doi adolescenți au murit după ce au fost loviți de un tren în municipiul Mediaș. FOTO: Adevărul

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, accidentul s-a produs pe magistrala feroviară 300, la kilometrul 335+350, în apropierea străzii Baia de Nisip.

Din primele cercetări reiese că cei doi minori, ambii din municipiul Mediaș, au fost loviți de locomotiva care circula pe direcția Copșa Mică – Dumbrăveni. Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite de anchetatori, scrie Agerpres. 

La locul intervenției au fost mobilizate două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu, o autospecială de stingere și elicopterul SMURD de la Târgu Mureș.

Medicii nu au reușit să îi salveze

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu, adolescentul de 15 ani prezenta leziuni incompatibile cu viața și a fost declarat decedat la locul accidentului.

Celălalt adolescent, în vârstă de 16 ani, a fost găsit în stop cardio-respirator. Echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare, iar acesta a fost transportat la Compartimentul de Primiri Urgențe din Mediaș, însă medicii nu au reușit să îi salveze viața.

Reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu au precizat că băiatul suferise un traumatism cranian grav și alte leziuni severe.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite