Traficul cu tehnologie nucleara al Pakistanului are radacinile in Europa

Omul de stiinta pakistanez Abdul Khadir Khan a fost demonizat in Occident pentru ca a vandut echipament si secrete nucleare Libiei, Iranului, Coreii de Nord si probabil si altor tari. Contrabanda nu a

Omul de stiinta pakistanez Abdul Khadir Khan a fost demonizat in Occident pentru ca a vandut echipament si secrete nucleare Libiei, Iranului, Coreii de Nord si probabil si altor tari. Contrabanda nu a inceput insa in Pakistan, ci in Europa, sustin, pe baza unor documente prezentate in justitie, expertii care monitorizeaza proliferarea. Potrivit cotidianului New York Times, acestea probeaza ca oamenii de stiinta din domeniu si serviciile secrete occidentale stiu de cateva decenii despre scurgerile de tehnologie atomica din Europa. Printre numele intermediarilor sau furnizorilor care au livrat secretele respective Pakistanului se afla persoane-cheie din industria europeana de imbogatire a uraniului, care este parte esentiala a programelor nucleare. Dintre aceste persoane, unele au mai fost deja condamnate pentru exporturi ilegale. Proliferarea are radacinile in eforturile postbelice ale Europei de a dobandi independenta nucleara fata de SUA si in masurile destul de laxe de securitate in domeniu. In plus, traficul a fost incurajat de competitia in interiorul Europei pentru contracte care ar fi impulsionat industriile nucleare sustinute de stat. Chiar si cand propriile lor servicii secrete le-au prevenit ca Pakistanul nu este un partener de incredere, unele guverne europene au continuat sa sprijine programul nuclear al acestuia, din ratiuni economice. Unul dintre numele care au iesit la suprafata in urma anchetarii doctorului Khan este cel al lui Urs Tinner, un inginer elvetian care a monitorizat producerea unor componente de centrifuga in Malaezia, destinate Libiei. Tatal inginerului a fost, la randul sau, anchetat de autoritatile tarii sale si de Agentia Internationala pentru Energie Atomica pentru implicarea sa in exporturi de tehnologie de imbogatire a uraniului catre Pakistan si Irak. Nici Urs Tinner, nici tatal sau, Friedrich, nu au fost gasiti vinovati. In afara specialistilor elvetieni, in contrabanda cu material nuclear au fost implicate si Germania, Marea Britanie si Olanda, care au infiintat impreuna, in anii '70, compania Urenco. Principala sucursala a acesteia, aflata in Olanda si care se ocupa cu imbogatirea uraniului, beneficia de o securitate cam subreda. Consortiul se baza pe o retea de centre de cercetare si firme subcontractante, carora le-au fost transmise planuri si documente secrete, dand astfel posibilitatea inginerilor din toata Europa sa-si insuseasca proiectele. Chiar dr. Khan, care a lucrat pentru una dintre firmele olandeze subcontractante, Physics Dynamic Research Laboratory, a avut acces la unele dintre cele mai avansate astfel de proiecte, desi venea din Pakistan, tara ale carei ambitii nucleare erau deja cunoscute. Dupa ce dr. Khan s-a intors in Pakistan cu planuri secrete si liste de posibili furnizori de uraniu, agentiile de spionaj americane au banuit ca va incerca in curand sa achizitioneze componentele necesare pentru constructia centrifugelor care urmau sa produca bomba atomica. Dupa putin timp, americanii au detectat intr-adevar scurgeri de echipament dinspre Europa catre Pakistan, pe masura ce Khan a contactat furnizorii lui Urenco prin intermediul unui grup de fosti colegi de scoala si prieteni.