Topul primelor zece bănci la jumătatea anului - Revista presei economice

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Topul primelor zece bănci la jumătatea anului - Revista presei economice
Topul primelor zece bănci la jumătatea anului - Revista presei economice

Ziarele economice de astăzi scriu despre clasamentul celor mai rentabile bănci, dar şi despre posibilitatea achitării impozitului forfetar la primărie. Printre alte subiecte, preţul petrolului brut este în continuă creştere, românii sunt tot mai puţin interesaţi de maşinile noi şi comportamentul financiar al femeilor poate scoate România din criză.

Topul primelor zece bănci la jumătatea anului. Doi dintre jucătorii mari au pierderi substanţiale în RAS pe semestrul I. Criza începe să marcheze performanţa unora dintre cele mai mari 10 bănci de pe piaţă, provocând erodarea cotelor de piaţă după active şi chiar pierderi financiare nete pe semestrul I, după standardele româneşti de contabilitate. Faţă de clasamentul de la sfârşitul lui 2008, grecii de la Alpha Bank au coborât de pe locul 5 pe poziţia a noua la 30 iunie, după activele bilanţiere nete, înregistrând o cotă de piaţă de 3,7% , faţă de 5,5% în urmă cu şase luni, relatează Ziarul financiar.



Propunere ANAF: Impozit forfetar plătit la primărie. Impozit forfetar, de la 1 ianuarie 2010, calculat în funcţie de zona din oraş unde este amplasat businessul respectiv - unităţi de alimentaţie publică, spălătorii auto etc. - şi plătit către autorităţile locale şi nu către direcţiile de finanţe, aceasta este propunerea preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Sorin Blejnar, ca alternativă la impozitul minim pe profit, scrie Business Standard.

Piaţa petrolului are motive de creştere.
Preţul petrolului brut a crescut ieri, pentru a patra zi consecutiv, la Bursa din New York, atât ca urmare a deprecierii dolarului, cât şi în baza modificării în sens pozitiv a previziunilor Agenţiei Internaţionale a Energiei pentru cererea mondială de ţiţei în 2009 şi 2010. În plus, dinamica preţului ţiţeiului a fost influenţată de faptul că Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a decis să-şi menţină cotele de producţie, relatează Bursa.

Românii, tot mai dezinteresaţi de autoturismele noi. Înmatriculările de automobile noi au căzut cu 59,4% în primele opt luni, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, la 81.857 unităţi, iar înregistrările de maşini rulate au avansat cu 8,1%, la 152.620 unităţi, potrivit Direcţiei Regim Permise şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), citată de Curierul naţional. În primele opt luni ale anului trecut au intrat în circulaţie 201.915 maşini noi şi 141.153 automobile rulate. Exclusiv în august, intrările în circulaţie ale maşinilor noi au scăzut cu 71,8%, de la 30.528 autoturisme noi în august 2008 la 8.591 unităţi.

Femei vs bărbaţi: cine va pune economia pe picioare? Tendinţa de economisire a bărbaţilor ar fi soluţia pe termen mediu şi lung pentru ca economia românească să găsească finanţare pentru necesarul de investiţii. Însă cheia ieşirii din recesiune este consumul, iar şansa o reprezintă comportamentul financiar al femeilor. România trebuie să îşi găsească un nou model de creştere economică, în condiţiile în care investiţiile străine ar putea să vină mai greu, chiar şi după terminarea crizei, scrie Money.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite