Tarilor in curs de aderare le-a fost blocat accesul la summitul extraordinar al UE pe tema irakiana | adevarul.ro

Tarilor in curs de aderare le-a fost blocat accesul la summitul extraordinar al UE pe tema irakiana

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Germania, Franta si Belgia au blocat participarea tarilor candidate, deci inclusiv a Romaniei, la summitul extraordinar al UE, programat luni, 17 februarie, la Bruxelles, in timp ce Marea Britanie si

Germania, Franta si Belgia au blocat participarea tarilor candidate, deci inclusiv a Romaniei, la summitul extraordinar al UE, programat luni, 17 februarie, la Bruxelles, in timp ce Marea Britanie si Spania au argumentat ca statele in curs de aderare ar trebui sa participe la reuniune, sperand in sprijinul lor cu privire la un eventual razboi cu Irakul, informeaza Financial Times. Invitatiile la summit au fost trimise, miercuri dimineata, celor 13 tari aflate in proces de aderare de catre presedintia elena in exercitiu a UE, insa in dupa-amiaza aceleiasi zile invitatiile au fost retrase, dupa ce Berlinul, Parisul si Bruxellesul au transmis ca participarea acestor state la reuniunea la varf ar fi nepotrivita. Ungaria, Polonia si Cehia si-au exprimat solidaritatea cu Washingtonul si spera, in continuare, sa participe la summit. Purtatorul de cuvant al Ministerului elen de Externe, Panos Beglitis, a anuntat, joi, ca concluziile reuniunii vor fi comunicate marti, 18 februarie, de premierul grec Costas Simitis. Alte tari membre ale UE ar prefera organizarea unei intalniri intre troica UE si reprezentantii statelor candidate la o zi dupa summit. "Este o pozitie justificata din punct de vedere juridic", a apreciat un diplomat european, sub rezerva anonimatului, precizand ca cele zece tari in curs de aderare la UE nu pot participa la astfel de reuniuni "decat dupa semnarea tratatului de aderare", programata pentru 16 aprilie 2003, la Atena.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite