Tăriceanu: Veneam la inaugurarea SIAB 2007 chiar dacă era în aceeaşi zi cu dezbaterile la moţiune
Premierul Călin Popescu-Tăriceanu a inaugurat azi Salonul Internaţional Auto Bucureşti, subliniind rolul important al industriei auto în economia românească. Şeful Executivului a afirmat,
Premierul Călin Popescu-Tăriceanu a inaugurat azi Salonul Internaţional Auto Bucureşti, subliniind rolul important al industriei auto în economia românească.
Şeful Executivului a afirmat, încă de la început, că, în cazul în care moţiunea de cenzură ar fi fost programată în aceeaşi zi cu deschiderea SIAB, ar fi ales inaugurarea Salonului şi nu dezbaterile la moţiune.
'Unii au încercat să pună moţiunea astăzi. Am spus că, dacă o să o pună astăzi, n-am să mă duc la moţiune pentru că Salonul este mai important', a declarat premierul Tăriceanu.
Şeful Executivului a afirmat, cu acest prilej, că SIAB 2007 este 'dovada vie a dezvoltării pieţei auto din România'.
'Cu toţii am făcut eforturi din poziţiile deţinute pentru dezvoltarea acestei industrii extrem de benefice pentru România şi am reuşit', a spus şeful Executivului.
Premierul Tăriceanu a precizat că eforturile nu s-au concentrat doar pe partea comercială, ci mai ales pe crearea unui climat propice, pentru atragerea unor investitori importanţi din industria auto.
'Venirea Renault în România a reprezentat pas important, iar acum avem în spate un proiect ambiţios, pe care sunt convins că îl vom duce la bun sfârşit, cel cu Ford', a subliniat primul-ministru.
Călin Popescu-Tăriceanu le-a mulţumit celor implicaţi în proiecte din industria auto pentru eforturile pe care le fac în a demonstra că România nu este o prezenţă simbolică în Uniunea Europeană, ci că are o serie de valori - oameni şi produse - cu care se poate mândri.
'Este de datoria noastră, a tuturor, să promovăm produsele româneşti în Europa şi în lume', a mai spus Tăriceanu.





















































