Tara, cu unele excepţii, a fost condusă de escroci şi de proşti

Condusă de escroci pentru că au înstrăinat averea publică, adică cel puţin 50 de miliarde de dolari, încasând la bugetul statului 5 miliarde şi ceva de dolari, în condiţiile în care

Condusă de escroci pentru că au înstrăinat averea publică, adică cel puţin 50 de miliarde de dolari, încasând la bugetul statului 5 miliarde şi ceva de dolari, în condiţiile în care pregătirea pentru înstrăinare/privatizare a costat aproape 6 miliarde de dolari. Aceste cifre au apărut pe un flux informativ, acum un an de zile, dar n-au fost băgate în seamă de comentatorii noştri de serviciu.
Cifrele sunt prea edificatoare. O prădare de asemenea proporţii e greu de imaginat în istorie. Nu am date să compar acest jaf cu jaful comunisto-stalinist din vremea sovhozurilor, dar sunt curios să aflu. Poate nişte cercetători independenţi vor analiza şi compara jafurile din istoria românilor. O asemenea prădare a avutului public se face doar în cazul când decidentul obţine un profit direct şi personal, pe măsură. şi au obţinut conducătorii noştri, în numai câţiva ani, cât au obţinut în Occident unele familii de industriaşi de- a lungul a 5-6 generaţii. şi când vezi pe unii procurori dându-le, cu sfială, târcoale mai marilor zilei şi interesându-se de fleacuri (de exemplu de termopane) sau de mici moşteniri (sute de mii de dolari) de la mătuşi centenare, în condiţiile în care se ştie public că ei au conturi, în insule, de miliarde de dolari, te apucă râsu-plânsu. Ideologii acestui jaf sunt cei care, în 1990, au pus în gura muncitorimii faimoasa lozincă "noi nu ne vindem" ţara. N-a vândut-o Raţiu, Dumnezeu să-l ierte, au prădat-o ei. O dovadă a acestei lipse de discriminare, pe criterii politice, a prădătorilor e tocmai faptul că ei nu-şi scot ochii unii altora. Ba, mai mult, opoziţia sponsorizează, câteodată, puterea! După cum şi puterea îi "miluieşte" pe cei dragi, chiar şi în opoziţie fiind. O altă dovadă e însuşi faptul că niciun prădător al banului public nu este condamnat. Cu acest fapt, e drept, se mai dovedeşte ceva, dar nu ne ocupăm aici de justiţie. Întrebarea legitimă care se pune aici e cum se poate organiza un jaf de asemenea proporţii? Sunt două tehnici care asigură perdeaua de fum sub care jaful se desfăşoară şi trece cvasineobservat şi o putere care nu funcţionează. Una din tehnici e "cearta televizată" (şi regizată) dintre cei care fură şi cei care au furat. Toată hărmălaia din televiziuni, plătită cu bani foarte grei, e întreţinută cu bună ştiinţă pentru a prăda în linişte, în continuare. Prin prădare nu trebuie înţeles doar furtul fostei proprietăţi publice, ci şi "mulsul" regulat al bugetului public. O persoană foarte avizată şi responsabilă, Bogdan Baltazar, vorbea de contracte pe banii publici, în care şpaga nu era de 20%, ci de 80%! A doua tehnică care asigură "perdeaua de fum" o voi numi generic "cornul şi laptele". Cum poţi prăda liniştit, pe sus şi la nivel mare, dacă nu aruncând câteva grăunţe pentru sărmanii care se vor târî pe jos să le adune? "Cornul şi laptele" e complementar "cerţii televizate" şi numai împreună reprezintă perfecţiunea. De altfel, multe lucruri nu sunt ceea ce par. Grija pentru cei mulţi e un simptom clar al unui mare jaf în pregătire. De exemplu, Legea 112 din 1995 pentru protecţia chiriaşilor n-a fost dată de dragul săracilor, ci de dragul lor, ei stăteau în vile de milioane de dolari, pe care şi le-au însuşit aproape gratis (i-au costat nu mai mult de o sticlă de whisky şi de parfum veritabile). Acum noi, cei mulţi, vom plăti, ani la rînd, proprietarilor de drept aceste milioane de dolari. Că pentru escamotarea acestui adevărat scop al Legii 112/95 şi-au luat locuinţe şi nişte amărâţi, cu atât mai bine, alibiul e beton şi "deconspirarea" se va face cândva după anul 2050! Memento: Caritas, SAFI, Bancorex, ţigareta, Sidex, IMGB, ARO, flota, RomTelecom, RAFO, FNI, Petrom, fregatele şamd. Proştii care au condus sunt cei care i-au legitimat pe adevăraţii lideri, pe escroci, nerealizând sau nevrând să realizeze acest fapt. Despre un astfel de conducător postdecembrist, sărac şi cinstit, Alexandru Bârlădeanu zicea prin 1991, "e bun, dar nu mai sus de şef de judeţ". Pe aceştia îi poţi identifica şi după un anumit grad de "fudulie". Le poţi da o idee, un proiect, un concept, benefic comunităţii din care eventual să şi profite electoral, ei te vor privi fără să priceapă nimica sau îţi vor spune că ei chiar fac şi pun în practică respectiva idee! Degeaba s-a vorbit şi s-a scris de "pactul social", degeaba li s-a dat proiectul acestui mecanism de corecţie, această categorie de conducători nu înţelege nimic. Dar, în ecuaţia jafului, utilitatea lor e foarte bine fixată. În politica externă, aceşti conducători cinstiţi au fost nu numai proştii de serviciu, ci au dat din plin, ţării, prinosul prostiei lor.

Octavian Capatina 19 oct 2006