Trei luni de la decesul lui Mircea Lucescu. Fiul marelui antrenor, critici aspre la adresa presei: „Lor nu le era rușine. El suferea!”
0La aproape trei luni de la dispariția lui Mircea Lucescu, fiul său, Răzvan, continuă să resimtă durerea pierderii și vorbește cu amărăciune despre modul în care o parte a presei l-a tratat pe fostul mare antrenor în ultimii ani de viață.

„Suferea când simțea că se scriu lucruri nedrepte despre el!”
Actualul tehnician consideră că au existat numeroase informații false și atacuri nedrepte la adresa tatălui său, decedat pe 7 aprilie 2025.
„Știu foarte bine că selecționerul naționalei este mereu ținta criticilor. Era un om care intra mereu în conflict cu jurnaliștii, îi suna, încercând să-i convingă de ideile sale. Suferea când simțea că se scriu lucruri nedrepte despre el și se lovea de oameni lipsiți de caracter. Nu înțeleg cum nu le era rușine acelor oameni de minciunile pe care le spuneau. Mă gândesc la părinții lor, la educația pe care au primit-o de la aceștia. Dar, în fine, el a suferit, și totuși a păstrat pasiunea pentru joc.
L-a afectat enorm meciul cu Turcia. Pentru mine, ceea ce a realizat este impresionant. Iar reacția lumii la moartea sa? A fost ceva șocant. Totuși, mi-ar plăcea să-l văd zâmbind de acolo de sus, acesta ar fi cel mai frumos lucru pentru mine. Să-l văd zâmbind și să simt că e fericit. Uneori simt nevoia să-l sun!”, a spus el, conform Foxbet Channel.
„Sper să reușesc să-i calc pe urme, să-l fac mândru!”
Între timp, Răzvan Lucescu se pregătește pentru o nouă provocare în carieră. După despărțirea de PAOK Salonic, oficializată pe 19 iunie, antrenorul român este foarte aproape de a prelua formația Al-Sadd din Qatar.
Potrivit jurnaliștilor din Grecia, formația din Qatar îi va oferi un salariu de aproximativ 5 milioane de euro pe sezon tehnicianului român. Suma este considerabil mai mare decât cea pe care Răzvan Lucescu o încasa la PAOK, unde era remunerat cu circa 3,5 milioane de euro anual.
„Sunt foarte trist și tulburat când văd imagini de la înmormântare. A fost ceva cu adevărat incredibil. Mă întreb dacă el a înțeles ce a realizat, ce a reușit cu adevărat în această viață. Da, știu că a trăit acele momente, viața lui a fost ca un puzzle. Piesă cu piesă, le-a așezat și a creat acest puzzle, trăind la maximum fiecare moment.
S-a bucurat de victorii, a fost fericit, dar e foarte interesant să privești de sus imaginea de ansamblu a acestui puzzle. Și nu știu dacă și-a dat seama de asta, pentru că finalul vieții tatălui meu a fost unul complicat, având în vedere că era selecționerul naționalei României De exemplu, când am o problemă, aș vrea să-l sun, dar nu pot…în fine, pentru mine a fost un model. Din toate punctele de vedere. A fost un tată grozav, un antrenor uriaș, și sper să reușesc să-i calc pe urme, să-l fac mândru!”, a mai spus Răzvan Lucescu, conform sursei citate anterior.























































