Suporterii Stelei s-au infiltrat în galeria lui Fener - Revista presei sportive

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suporterii Stelei s-au infiltrat în galeria lui Fener - Revista presei sportive
Suporterii Stelei s-au infiltrat în galeria lui Fener - Revista presei sportive

Presa sportivă de astăzi scrie despre infiltrarea suporterilor Stelei în galeria adversă, părerea lui Zapata despre fanii Stelei sau declaraţia lui Stoichiţă despre Fenerbahce. Printre alte subiecte, Gigi schimbă liniile din iarnă, iar Cristian Ţopescu i-a dedicat un material lui Alex Ferguson.


Suporterii Stelei s-au infiltrat în galeria lui Fener.

Indiferent de cât de precaut a fost Becali, furia fanilor din Ghencea nu poate fi stăvilită. Percheziţii la sânge, cordoane de jandarmi la un kilometru de stadion şi inderdicţie în Ghencea pentru toţi 'suporterii incomozi', anularea abonamentelor la peluze. Cam acestea au fost măsurile ridicole luate de latifundar pentru a contracara ofensiva fanilor. S-a ajuns până la o decizie stupidă de a le interzice ultraşilor intrarea în arenă cu steagul României. Toate aceste decizii nu au avut efectul scontat, suporterii înjurându-l în permanenţă pe latifundiar. Ba mai mult, mai mulţi suporteri s-au infiltrat în rândul fanilor turci, notează ProSport.

Robinson Zapata: "Fanii să-şi schimbe atitudinea!".
Columbianul e de părere că dacă fanii nu-şi vor întoarce faţa către echipă, Steaua nu va mai obţine performanţe. Poate cel mai bun jucător al Stelei şi aseară, aşa cum a fost în toate meciurile de cînd a revenit ca titular în locul lui Tătăruşanu, Zapata a fost aplaudat la scenă deschisă de cei peste 10.000 de spectatori din Ghencea. A fost felicitat la final inclusiv de Roberto Carlos. După ce a ieşit de la cabine, columbianul a răspuns cu calm întrebărilor puse de Gazeta Sporturilor.

Stoichiţă: "Felicitări lui Fener". Antrenorul Stelei, Mihai Stoichiţă, îi felicită pe adversarii de la Fenerbahce, care au învins în Ghencea cu scorul de 0-1. Stoichiţă spune că diferenţa de pe gazon a fost făcută de jucătorii experimentaţi ai lui Fener, în faţa echipei tinere a Stelei, potrivit GSP TV.

Gigi schimbă liniile din iarnă. Gigi Becali acuză iar campania de achiziţii a Stelei după ce echipa lui Stoichiţă continuă fără gol marcat în Europa! Noua ţintă a Stelei vine de la Braşov: Gigi Becali a dezvăluit că ar dori să-l transfere pe fundaşul de 28 de ani adus de la Porto de Braşov - Roosevelt Ezequias! "Stoichiţă are dreptate, trebuie neapărat să mai luăm trei jucători în pauza de iarnă. Nu ştiu ce să mai cred, înainte nu aveam emoţii când mergeam la meci, îmi oferea siguranţă echipa", a spus Gigi Becali la Sport.ro.

Cristian Ţopescu: "Sir Alex Ferguson, un antrenor atipic". Senior editor-ul Sport Total FM, Cristian Ţopescu, i-a dedicat un material lui Alex Ferguson, tehnicianul care se află pe banca tehnică a clubului Manchester United de 23 de ani. Fostul mare comentator sportiv consideră că scoţianul este un antrenor atipic, într-o perioadă în care, în alte ţări, tehnicienii sunt schimbaţi precum ciorapii. "Am văzut rezumatul meciului CSKA Moscova - Manchester United. Sir Alex Ferguson nu era îmbrăcat prea gros, deşi afară era ger la Moscova, mesteca, ca de obicei, gumă şi stătea foarte calm. Echipa lui a câştigat cu 1-0 şi probabil că la această oră, a ceaiului sau a berii brune în pub-urile engleze, iubitorii fotbalului discută despre echipa de fotbal Manchester United şi despre antrenorul Alex Ferguson, care o conduce din victorie în victorie", a declarat Cristian Ţopescu.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite