Stolojan vrea referendum pentru uninominal odată cu alegerile europarlamentare | adevarul.ro

Stolojan vrea referendum pentru uninominal odată cu alegerile europarlamentare

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Liderul PLD, Theodor Stolojan, a declarat azi că, în opinia sa, alegerile europarlementare pot avea loc odată cu referendumul privind votul uninominal, chiar dacă există riscul ca atenţia în

Liderul PLD, Theodor Stolojan, a declarat azi că, în opinia sa, alegerile europarlementare pot avea loc odată cu referendumul privind votul uninominal, chiar dacă există riscul ca atenţia în campania electorală să fie deturnată de la problemele europene.

"Din punctul meu de vedere cred că da, principalul dezvantaj ar fi însă alunecarea atenţiei spre problemele referendumului, dar nu se poate să mai asistăm la această demagogie şi spectacol ieftin al partidelor care guvernează România, PNL şi PSD", a spus Stolojan întrebat dacă, în opinia sa, alegerile pentru Parlamentul European (PE) s-ar putea desfăşura în acelaşi timp cu referendumul.

Liderul PLD a afirmat că PNL şi PSD sunt partide care nu doresc reforma clasei politice în România, adăugând că cele două formaţiuni politice sunt "mână în mână", lucru care, după cum afirmă Stolojan, se poate vedea şi în PE.

"Atât PNL cât şi PSD, care au blocat activitatea Comisiei pentru elaborarea Codului Electoral, nu merită votul cetăţenilor români pentru Parlamentul European pentru că sunt intrate într-o cârdăşie politică împotriva reformei clasei politice din România", a declarat Theodor Stolojan.

Pentru a demonstra acest lucru, preşedintele PLD a spus că grupul liberal din cadrul PE, din care face parte şi PNL, votează de obicei alături de Partidul Socialist European. "Dacă cetăţenii dau votul PNL nu pot decât să primească înapoi PSD", a mai spus Stolojan, care a a adăugat că numai partidul pe care îl conduce poate promova valorile liberale în PE.

De asemenea, liderul liberal-democrat a afirmat că PNL nu are lideri capabili să facă faţă votului uninominal.

Pe de altă parte, Theodor Stolojan a exprimat opinia că, odată agreat prin referendum de către cetăţeni, votul uninominal ar trebui, în mod obligatoriu, să fie adoptat de Parlament.

"Potrivit Constituţiei, suveranitatea poporului se realizează şi prin referendum. În consecinţă, Parlamentul, în urma referendumului, va fi obligat să adopte legea cu votul uninominal", a explicat preşedintele PLD.

În context, Stolojan a reiterat ideea că, dacă până la 15 septembrie Parlamentul nu adoptă legea privind votul uninominal, şeful statului trebuie să convoace referendumul în acest sens.

Top articole

Partenerii noștri