Ştiri pe scurt
SOLICITARE Strategia naţională privind deşeurile, revizuită Preşedintele Comisiei pentru echilibru ecologic din Camera Deputaţilor, Sulfina Barbu, i-a cerut ministrului Mediului, Nicolae
SOLICITARE
Strategia naţională privind deşeurile, revizuită
Preşedintele Comisiei pentru echilibru ecologic din Camera Deputaţilor, Sulfina Barbu, i-a cerut ministrului Mediului, Nicolae Nemirschi, să actualizeze Strategia naţională pentru managementul deşeurilor.
Potrivit lui Barbu, revizuirea documentului este impusă de problemele cu care România se confruntă în prezent pe acest domeniu, probleme care nu mai sunt cele de la data elaborării strategiei, în 2004.
INVENŢIE
Font cu găurele pentru consum redus de cerneală
Agenţia creativă Spranq din Olanda a realizat un font „ecologic“, care să consume cu 20% mai puţină cerneală decât fonturile convenţionale, scrie Hotnews.
Designul este făcut în aşa fel încât fiecare caracter are mici găuri, mărimea acestora fiind studiată pentru ca fontul să-şi menţină gradul de lizibilitate. Fontul poate fi descărcat gratuit de pe site-ul www.ecofont.eu.
MAREA BRITANIE
Scurgeri radioactive din submarine
Ministrul britanic al Apărării a recunoscut că, în ultimii 12 ani, s-au înregistrat scurgeri de deşeuri radioactive din nouă submarine britanice, scrie „The Guardian“. Ultimul incident s-a produs în urmă cu două luni, în apropiere de Plymouth.
GORJ
Peste 90 de hectare împădurite
Direcţia Silvică Gorj a împădurit peste 90 de hectare de teren din judeţ, scrie NewsIn. Pentru împădurirea suprafeţei au fost folosiţi peste 400.000 de puieţi de paltin, frasin, molid, salcâm, gorun.





















































