Stereotipul „Generația Z nu mai vrea să muncească” îi revoltă pe tineri: „Și apoi ne mirăm că lumea nu mai are chef?”

Numeroși tineri se plâng de stereotipul că „Generația Z nu mai vrea să muncească”, o percepție despre care susțin că a ajuns să afecteze modul în care sunt tratați la interviurile de angajare.

Tineri la început de drum profesional. Sursa: Freepik.com

Ideea că „Generația Z”, adică tinerii născuți după anul 2000, „nu mai vrea să muncească” naște numeroase controverse, iar unii români se plâng de efectele sale: tineri tratați cu superioritate la interviurile de angajare, uitați atunci când așteaptă să primească un răspuns cu privire la recrutarea lor și considerați nepregătiți sau dezinteresați de locurile de muncă.

Stereotipurile, la angajare

Mesajul unui român revoltat de puținele șanse care li s-ar acorda pe piața muncii tinerilor din „Generația Z” a stârnit o dezbatere aprinsă pe rețelele de socializare. Acesta s-a plâns de modul în care decurg procesele de angajare, susținând că majoritatea firmelor refuză să le acorde șanse celor aflați la început de carieră, preferând să lucreze cu oameni mai în vârstă, pe care îi consideră „experimentați”.

„Depui sute de aplicări, primești doar mail-uri automate de refuz (dacă primești). La interviu ți se cere experiență pe tehnologii apărute acum șase luni, pentru un post de entry-level. Ți se dau teme de acasă care cer zece ore de muncă neplătită, ca să se vadă dacă meriți un internship. La final, cei de la Resurse Umane îți spun că o să te sune și rămâi veșnic în așteptare. Dacă ai ghinion, mai prinzi și un interviu cu un manager care vine cu aere și te tratează de parcă le ceri un rinichi, nu un loc de muncă. Și apoi 0. Păi normal că, după 50 de refuzuri și 10 interviuri în care ești tratat ca ultimul om, ajungi să zici «lasă, mai bine fac ceva pe cont propriu sau încerc altceva». Nu e lene, e autoapărare”, se plânge tânărul, pe Reddit.

Un alt tânăr se declară la fel de dezamăgit după primele experiențe pe piața muncii, pe care le-a avut imediat după absolvirea facultății. A reușit să se angajeze cu ajutorul unui prieten, dar a nimerit într-o firmă de logistică, în care șefa sa era percepută ca un „dictator”, astfel că nu a reușit să facă față presiunii.

„Și acum sunt șomer, din noiembrie. Am avut vreo 5-6 interviuri până acum, mai am unul peste două zile, în domeniul în care am terminat, dar toată experiența asta mă face să regret că am stat să învăț patru ani la facultate. După Bac trebuia să mă fac electrician, nu să învăț rezistența materialelor, electronică, proiectare, senzori etc., ca să ajung să aplic la supermarketuri și nici acolo să nu mă ia. La interviuri merg în blugi, cămașă, păr scurt, spălat, parfumat, îmi prezint experiența profesională. Dar nu este de ajuns. Regret că nu m-am făcut electrician imediat după Bac și că am dat la facultatea de inginerie medicală”, se plânge acesta.

Angajatorii vor mai multă stabilitate

Un alt tânăr este de părere că problemele întâmpinate pe piața muncii de tinerii din Generația Z sunt cauzate de faptul că sunt mai puțin înclinați spre stabilitate, dar în același timp au alte priorități și multe lipsuri care le afectează randamentul la locul de muncă.

„Dacă ne uităm la categoria 25+, majoritatea oamenilor sunt mai așezați: au familii, poate mai puține «drame», una-două rate la bancă, ca orice om. Asta înseamnă, de multe ori, mai multă energie investită în job și, implicit, un randament mai bun”, afirmă acesta.

Bărbatul spune că a administrat un salon de înfrumusețare în care lucrau două tinere, pe care în final a fost nevoit să le înlocuiască.

„Lucrau destul de bine, dar una dintre ele nu era punctuală, întârzia des și cerea multe zile libere pentru că încă studia la facultate și îi era greu să se împartă între cele două. La cealaltă au apărut situații neplăcute: avea 23 de ani și au venit iubiți de-ai ei la salon să o verifice, au fost diverse scandaluri care speriau clienții. În final, le-am înlocuit cu două femei de 28 și 32 de ani, ambele cu copii și familii. Erau așezate și liniștite și am lucrat ani de zile cu ele fără nicio problemă”, a relatat el.

Altcineva susține că a încercat să angajeze tineri, dar a observat că mulți dintre cei care s-au arătat interesați de oferta sa aveau lacune în cunoașterea limbii engleze și chiar în folosirea unui calculator, preferând să facă totul de pe telefon. De asemenea, adaugă acesta, aveau dificultăți în respectarea programului și în îndeplinirea responsabilităților.

„Am întâlnit frecvent situații de genul «am lipsit două zile, nu e mare lucru» sau o abordare în care munca nu este văzută ca o responsabilitate serioasă, ci mai degrabă ca ceva opțional. Am avut chiar un caz în care, în prima zi de lucru, cineva a plecat să-și cumpere țigări și nu s-a mai întors, considerând că nu era necesar să anunțe că nu mai dorește să continue. Desigur, nu generalizez – nu toți sunt așa. Există și tineri foarte implicați și bine pregătiți. Dar, din păcate, aceasta este impresia lăsată de mulți dintre cei cu care am interacționat”, afirmă acesta.

Interviurile, primul obstacol la angajare

Un alt tânăr este de părere că aproape nimeni nu își dorește cu adevărat să muncească la un job clasic, deoarece acesta aduce prea multă bătaie de cap și prea puține beneficii.

„Practic, muncești doar ca să îți permiți să mergi la muncă în continuare. De multe ori trebuie să te prefaci că ești cu totul alt om doar ca să poți lucra undeva, adică să fii «angajabil». E un teatru. Nimeni nu vrea să muncească în mediul de lucru actual: corporație, program fix, muncă repetitivă, colegi ciudați”, afirmă acesta.

Alt român, după mai mulți ani petrecuți în Occident, se plânge de modul în care a fost tratat de angajatorii români.

„La interviurile de angajare ți se vorbește de parcă ți-ar face o pomană și ar trebui să le pupi tălpile”, concluzionează acesta.

Un tânăr povestește că, după ce a finalizat un master în Științe Economice, a fost chemat la trei interviuri de angajare, ultimul fiind trecut cu bine. După primul interviu, cei de la companie i-au spus că îl vor suna, indiferent de decizia lor, după ce vor termina de intervievat toți candidații, dar nu au mai făcut-o.

„Al doilea proces de recrutare (pentru un internship) a fost la o firmă de marketing. După ce am trecut de etapa depunerii dosarului, mi s-a cerut să completez un chestionar cu întrebări generale și tehnice. Apoi am fost rugat să fac o prezentare PowerPoint despre două site-uri, să le analizez și să spun ce aș schimba la ele. După ce am trecut și de acest pas, mi s-a spus că nu ne potrivim și procesul de recrutare a fost oprit. Amuzant este că, la câteva zile, unele sugestii din prezentarea mea s-au regăsit pe unul dintre site-uri. Niciodată nu faceți un lucru fără să fiți plătiți pentru el (cum am făcut eu)”, a concluzionat acesta.

Un alt tânăr susține că, după ce a terminat facultatea, a vrut să își schimbe domeniul și să devină graphic designer. A aplicat timp de un an la diverse joburi, cerând un salariu rezonabil, dar s-a lovit de interviuri dezorganizate, firme dubioase și situații în care a făcut muncă gratuită fără rezultat.

„Mi s-a părut că, în majoritatea cazurilor, interviurile erau făcute intenționat fără un proces clar, tocmai ca să te facă să renunți. Sau erau doar de formă, pentru că oricum nu te angajau. Ajunsesem să îmi pierd orice speranță că voi reuși să fac schimbarea de job. La o companie, după ce am făcut testul tehnic, mi-au răspuns că am trecut la următoarea etapă și mi-au cerut să programez în calendar un interviu fizic. La câteva ore după confirmarea interviului, l-au anulat și mi-au trimis un mail că poziția a fost ocupată și că au mers mai departe cu cineva cu mai multă experiență”, s-a plâns acesta.

Companiile, asaltate cu CV-uri

Cineva povestește că a asistat un angajator din domeniul IT la interviuri pentru a angaja programatori la început de carieră și a observat dificultățile pe care le-a avut firma la selecție, din cauza numărului mare de aplicanți – peste 300 pentru un singur post.

„Pe baza interviului telefonic și a CV-ului, au fost chemați la interviul final vreo 30–40 de candidați. E nasol să îți cauți de lucru, dar ce ar putea face o companie mică sau medie cu un număr atât de mare de aplicanți? Vorbeam și cu colegii despre asta: sigur sunt oameni foarte faini pe care nici măcar nu i-am văzut la față, dar cum altfel s-ar putea proceda? Probabil că, din cei peste 200 care nu au ajuns la interviu, mulți ne înjură acum că nici nu i-am chemat”, crede acesta.

Altcineva, care a intervievat tineri pentru un post în domeniul marketingului, spune că a rămas uimit de așteptările nerealiste ale multor candidați.

„Am găsit numai oameni care doresc un salariu la fel de mare sau mai mare decât al meu, deși nu au experiență de muncă. Alții doresc un post de senior, coordonator de echipă sau chiar manager. Alții doresc un program extra-flexibil – și nu mă refer la 8 ore lucrate oricând între 8 și 19, ci oricând au ei chef, inclusiv în weekend sau seara, chiar dacă postul e unul standard. Și alții nu au nimic în comun cu domeniul. Nu este o problemă, din punctul meu de vedere, domeniul studiat, dar când le spuneam că au nevoie de 3–6 luni să învețe și să-și intre în mână și că până atunci vor fi în perioadă de probă, plătită, bineînțeles, cu aproximativ 3.000 RON + bonuri, nu erau de acord. Se așteptau să trimită mailuri și rapoarte «la buton», fără muncă efectivă”, afirmă acesta.

Un alt internaut afirmă că, din experiența lui, unii tineri (în special din Generația Z) sunt foarte greu de motivat la muncă.

„Unii trebuiau împinși efectiv de la spate ca să miște ceva și trebuia să le explici de 100 de ori de ce trebuie să facă treaba respectivă. Asta în contextul în care serviciul era lejer și trebuia doar să îți folosești puțin capul. Ah, și salariul era peste 6–7.000 de lei, dacă făceai câteva lucruri de bază. Nu zic că toată generația Z e așa, dar o mare parte, da. Nu mai acceptă orice la interviu, ceea ce e bine, însă pe lângă asta există și o lene destul de mare și așteptări nerealiste”, crede acesta.

Un altul spune că în doi ani a primit câteva mii de CV-uri după ce firma sa de marketing a publicat anunțuri de angajare pe platforme dedicate pieței muncii.

„Abia 10 la sută chiar voiau să lucreze. Restul cereau salarii de mii de euro, nu lei, fără să cunoască măcar domeniul”, afirmă acesta.

El este însă contrazis de un alt angajator care și-a format o echipă de tineri pe care îi consideră prietenoși, direcți și foarte harnici.

Un alt român amintește că fiecare generație a spus mereu despre cea mai tânără că „nu vrea să muncească”.