Talismanul primăverii. Tudor Arghezi: „mărţişorul a pus, pe tot ce de obicei nu străluceşte, scântei de galantar şi beteală“
0De aur sau tinichea, trifoi sau coșar, floare sau libelulă, legat cu un șnur împletit dintr-un fir alb și unul roșu, fără el nu poate începe primăvara. Toate fetele îl poartă la mână, în piept, la gât sau în suflet an de an, apoi îl dăruiesc naturii.
Pentru Tudor Arghezi, mărțișor înseamnă mai mult decât acea mică figurină legată cu șnur alb și roșu. Scriitorul „Biletelor de papagal“ a lăsat literaturii române un mărțișor peste timp: casa sa ridicată într-o mahala unde oamenii atârnau primăvara pe vișini şnururi roşii şi albe, pentru a avea recolte bogate peste an. Pentru că strada nu avea un nume, poetul a împământenit acest nume, cu cel mai frumos dar al primăverii.
Terenul pe care a ridicat casa de la Mărțișor în anul 1926 se afla în vecinătatea Închisorii Văcărești. Erau doar mărăcini. La început, Arghezi a sădit pe teren pomi fructiferi şi viţă-de-vie. Construcția casei şi a anexelor gospodărești, inclusiv tipografia, s-a prelungit timp de 15 ani. Aici era acasă, în acest „cuib fermecat, ca de cocori albaștri“, pe care nu l-a părăsit nici după moarte. Astfel, după dorința sa, în curtea casei Mărțișor se află mormântul poetului. Alături de el sunt înmormântate soția sa, Paraschiva, și Mitzura, fiica sa. Conform dorinței testamentare a scriitorului, începând cu anul 1974, aici este casa memorială. O plimbare în această casă este o întoarcere în timp, în acele vremuri în care Arghezi se plimba, crea și iubea. „Te-am ridicat pe-o coastă cu izvoare/ Și-mprejumuindu-ți liniștea cu aștri,/ Te las albind prin pomi, din depărtare,/ Cuib fermecat, ca de cocori albaștri./ Din prispa ta vreau să-mi aduc aminte,/ Din geamul tău gândi-voi la trecut,/ Privind în sus, la pasările sfinte,/ Ce-n streașini cuib de-argilă și-au făcut./ Voi îngriji ca-n fiecare seară/ Să-ți ardă-n vârf neatinsa noastră stea,/ Pe care voi aprinde-o solitară/ Cu sufletul și ruga mea“ este doar o strofă din poezia „Inscripție pe o casă de țară“.
Ziua cu aureole
El, ca nimeni altul, a scris frumos și despre mărțișor și cum schimbă primăvara Bucureștiul. „Mărţişoarele vin cam după ghiocei şi dacă n-ar fi prezintate pe beţele lungi (ale gureşilor vânzători, de pe trotoarele Lipscanilor) pe care firele mărţişoarelor sunt încolăcite, ca nişte şerpi pestriţi, în miniatură chineză, s-ar putea crede că boabele lui au fost culese peste noapte, ca nişte melci închişi, din iarba de subt zăpadă, de la Băneasa“, spunea Arghezi în „Adevărul Literar și Artistic“, în martie 1931.
Soarele, continua el, „a participat, cum îi stă bine, cu darurile lui de mâzgă de aur la sărbătoarea mărţişorului. Amestecat de aproape cu mişcarea Capitalei, el a făcut să scânteieze în toate genele, albastre, negre, cafenii şi verzi mărţişorul, şi a pus, pe tot ce deobicei nu străluceşte, scântei de galantar şi beteală. Cu vopseaua lui miraculoasă, el a spoit casele de sus până jos şi drumul, pietrele şi asfaltul, pentru ca toată lumea să calce pe ştofa lui scumpă, de catifea şi borangic. Mâhniţii cetăţeni ai Bucureştilor au pus în ziua ceea, drept pălării, aureole...“.
Mărțișorul s-ar datora unui bătrân giuvaergiu care avea o prăvălie în Bucureștiul de demult. Ca să-şi vândă ciucurii de mătase mai repede şi mai mult, el a avut ideea să atârne de firul împletit o firimitură de podoabă și cumpărătorii au dat fuga la el...
Mărțișorul este și o afacere. În mahalalele bucureștene și în orice colț de țară, cu mult timp înainte de 1 Martie, direct pe tarabe sau în magazinele de lux, apar de vânzare aceste miracole din plastic, lemn, sticlă sau tinichea. Cândva, și Loteria Română publica prin ziarele vremii anunțuri legate de venirea primăverii: „Un mărțișor de milioane nu poate să ofere decât un miliardar, însă un mărțișor care să aducă milioane puteți să oferiți și dvs. La 15 martie are loc tragerea primei clase a LOTERIEI A. În patru luni, Loteria va distribui peste un sfert de miliard. Cumpărați un loz astăzi!“ era anunțul în presa vremii anului 1935.
Mărțișoare cu două lănțişoare: „unul de mâini și altul de picioare“
Mărțișor nu a însemnat numai cadoul oferit de domni, ci pe seama lui s-au făcut glume în perioada interbelică. Iată cum se distrau ziariștii acelor vremuri. Un astfel de text inedit, publicat în ziarul „Dimineața“ în anul 1935, vorbea despre semnificații speciale ale mărțișorului. „D. Gh. Tătărăscu a primit din partea d-lui Dinu Brătianu un mărţişor cu două lănțişoare: unul de mâini și altul de picioare. Ambele lănțişoare sunt produse ale industriei naționale. La rândul său, d. Tătărăscu a trimis d-lui Dinu Brătianu o cruciuliţă reprezentând un simbol pentru şefia sa. D. Ion Mihalache a primit un mărtişor reprezentând un trifoi cu patru foi, cu câte o foaie din partea d-lor Iuliu Maniu, Vaida Voevod, Sever Bocu si Viorel Tilea. Tuturor le-a mulţumit din partea d-lui I. Mihalache, d. doctor Lupu, care a întors foaia. D. Manolescu-Strunga a primit un mărţişor în formă de potcoavă de cal mort, simbolizând călătoriile sale economico-financiare. D. Victor Antonescu, ministrul de finanţe, a primit un mărţişor de aur cu numărul 13, reprezentând numărul miliardelor deficit în viitorul buget. D. Tancred Constantinescu a primit o mică lingură, atârnată de gât, cu prilejul formării guvernului liberal“.
O raită prin Capitală: de la bazaruri ambulante la vitrinele de pe Calea Victoriei
Și în perioada interbelică funcționa zicerea „Arată-mi ce mărţişor dai, ca să îţi spun cine ești“. Așa se lua pulsul urbei: de la bazarurile ambulante de pe Lipscani la vitrinele unde mărțișoare de metal nobil erau păstrate în cutii de catifea. Plebea nu avea multe de ales. În bazarurile de pe Lipscani, scria „Gazeta“, se vindeau mărţişoare fantezie, confecţionate din aliaje de „double“. „Am constatat cu surprindere că figura porcului predomină. Nu ştim cât o insignă cu chipul acestui grăsun animal este într-adevăr o amuletă purtătoare de noroc, dar pesemne că mirajul exercitat de zodia porcului îşi menține atracţia şi în acest domeniu. În ordine vezi: capetele de măgari, trifoiul garnisit cu pansele, ancore de corăbii, trefle aidoma cu acelea din cărțile de joc şi siluete reprezentând pe Napoleon Bonaparte cu alură de Don-Juan“. Fiecare mărțișor costa un pol bucata.
Alta era situația pe Calea Victoriei, unde se vindeau mărțișoare pentru „lumea distinsă, mondenele, intelectualele (procentul lor creşte simţitor în fiecare zi) au desigur gusturi chiar subţiri. Şi în vitrinele din Calea Victoriei vom găsi expuse astfel de mostre de mărtişoare, compatibile cu veleităţile selecte. O libelulă delicată, o frântură de inimioară, confecţionate toate din argint sau, pentru clienţii exigenţi, lucrate chiar din aur. Au forme măestrit sculptate, contururi cochete care denotă o artă subtilă a cizelurii, un meşteşug bine versat“. Un astfel de mărțișor costa două sute de lei bucata.
Vitrinele din Calea Văcăreşti ofereau mărțișoarele de nichel cu chip de săbii şi de halebarde, mici medalioane de copii bucălaţi, o duduie care poartă un colier, maci roşii bătuți înflorind într-o poiană însorită, un arlechin fantezist asortat.
De pe front până la cooperativă
Odată cu venirea războiului, nimic n-a mai fost la fel. Firul alb și roșu n-a însemnat numai venirea primăverii, ci mulți l-au asemuit cu sângele vărsat de soldați pe albul zăpezii. Negustorii nu vindeau doar mărțișoare, ci mai ales speranță – speranță că lumea va reveni la acele vremuri în care se nasc idile, în care bărbatul leagă la mâna domnișoarei nu doar un fir împletit, ci și speranța unei vieți împreună. Chiar și când peste tot mirosea a praf de pușcă, natura își urma cursul firesc.
Dimineața zilei de 1 martie a anului 1944 a fost una caldă, iar în câteva vitrine mărțișoarele așteptau să fie cumpărate și să lumineze viața cuiva. Dar acum, bărbatul e concentrat pe front. Nu și-a văzut de mult timp copilul, dar visează, de departe, la căldura căminului. Dar realitatea îl trezește din visare. Se aude o lovitură de tun și apoi alta și alta. O ţăcănitură de mitralieră şi alta și alta... apoi un bâzâit de avion. A început bătălia. Pe zăpada care încă nu s-a topit cade un ostaș. Cu gândul la mărțișor. Şi cum i se scurg din rană firicele de sânge pe albul zăpezii pare împletitura dramatică a unui fir de mărțișor. Data de 1 martie nu este doar ziua mărțișorului, ci luna întreagă este închinată zeului războiului, morții.
Mărțișorul cu numărul 13
Am ajuns și în anul 1947. România era sub controlul sovietic, dar revista „Urzica“, în stilu-i caracteristic, a scos pe piață cele mai tari satire legate de data de 1 martie. Dacă doamnele și domnișoarele au primit în dar mărțișoare tradiționale, cum ar fi o inimă înamorată, multe persoane, printre care mai ales bărbați, au avut parte de daruri originale.
Tovarășul director al I.L.L. Orașul Stalin a primit un mărţişor reprezentând numărul 13 din partea cetățeanului Gherghel Mihai, locatar în imobilul din Oraşul Stalin, de pe strada Nicolae Bălcescu nr. 12, apartamentul 4. Acest mărţişor care trebuia oferit la data de 1 martie, tovarășul director l-a primit încă din data de 1 februarie. Care ar fi explicația acestui insolit mărțișor? Explică revista „Urzica“: în ziua aceea s-au împlinit exact 13 luni de când I.L.L. Oraşul Stalin a început nişte lucrări la locuința cetăţeanului fără să le termine. Prin februarie anul trecut i-a ridicat un zid despărţitor, iar prin iulie i-a instalat o uşă. Locatarul se întreabă când oare îi vor monta și fereastra şi soba? Măcar înainte de mărțișorul anului viitor.
Un mărțișor muzical a primit tovarăşul inginer-şef Ghervescu de la T.R.C.L. din Oraşul Stalin, în semn de afecţiune din partea depozitului O.C.L. Produse Industriale de pe strada Grigoraş Dinicu nr. 2. Tovarășul Ghervescu ţine nişte lucrări pe loc și nu se mai termină reconstrucţia unui depozit. Cum această clădire este situată pe strada care poartă numele popularului muzician Grigoraş Dinicu, tovarășul inginer Ghervescu a primit, ca mărţişor, un... trombon, prin care i se strigă să termine odată lucrarea şi să nu mai ducă lumea... cu cobza.
Sindicatul C.F.R. din Oradea a oferit, drept mărţişor, echipei sale de fotbal, încă un banchet. De altfel, scria „Urzica“, a devenit o regulă: fie că această echipă câștigă vreun meci, fie că-l pierde, și îl pierde des, primește de îndată un banchet. În schimb, tovarăşii sindicalişti care dau fotbaliştilor banchete dau cu piciorul activității culturale. Dintre echipele care au reprezentat sindicatul la concursurile artistice pe regiune (echipa de teatru, brigada artistică de agitație, echipa de dans, orchestra populară, fanfara) nu mai activează acum decât corul. Aceste echipe cer, în cor, tovarăşului preşedinte al comitetului de linie, Hodişan Ion, care desconsideră total activitatea culturală, să se mai lase de acest... sport.
Un mărțișor patern
Farkaş Ion, tovarăşul director al fabricii de încălțăminte „Dobrogeanu-Gherea“ din Oradea, a oferit întreprinderii pe care o conduce un dublu mărțişor: pe ambii săi fii. Ca să și-l angajeze pe cel de-al doilea fiu, pe Ștefan, la protecția muncii, tovarășul director a trebuit s-o mute pe funcţionara Vasile Lucia de la acest post în altă parte. Motivarea a fost că postul ar fi de tehnician. E drept, nici fiul Ştefan nu e tehnician, dar serviciul se numește... protecția muncii, deci încadrarea e valabilă, fiind făcută prin... protecție. În perioada comunistă, unitățile comerciale din întreaga țară organizau în perioada 23 februarie – 8 martie „Decada mărțișorului“. În standurile mobile sau la expozițiile cu vânzare organizate în colaborare cu întreprinderile şi cooperativele meşteşugăreşti se găseau confecții de sezon și tricotaje, articole de lenjerie, poșete, mănuși, dar și produse cosmetice și obiecte de artizanat.
MATRONALIA
Înapoi la strămoșii romani
În prezent, mărțișorul este purtat ca o bijuterie, însă în vechime avea rol de talisman. Originea mărţişorului trebuie căutată în vechile credinţe fetişiste ale primitivilor, scria Corneliu Dragoman în „Telegraful român“ în anul 1979. „În afară de învestirea magică a unor obiecte sau oase de animale cu puteri supranaturale – fetişurile –, ei mai aveau credinţa că altele deţineau unele puteri apotropaice – apărătoare de duhuri rele şi alungare a lor – sau oculte forţe transmisibile purtătorului. Acestea, ca să poată fi purtate, erau de dimensiuni mici, numindu-se amulete sau talismane. Diferite tipuri de amulete au fost găsite de către arheologii noştri şi în mormintele dacilor. Unii latinişti au susţinut că originea mărţişorului este o moştenire de la strămoşii noştri romani. La ei, ziua de 1 martie era sărbătoarea de cinstire a femeii-mame şi se numea Matronalia“.
Există, desigur, şi legende româneşti asupra originii mărţişorului, care diferă de la ținut la ținut. În trecut, mărţişoarele erau numai din metal, fiind cunoscut rolul obiectelor de metal în diferite împrejurări ale vieții, fie că vorbim de naștere, fie de moarte. În trecut, românii dăruiau mărţişoare copiilor ca să le poarte noroc, să fie curaţi ca argintul şi tari ca metalul la sosirea primăverii, să nu-i scuture frigurile şi să fie feriţi de deochi. Fetele le primeau ca să aibă noroc în dragoste, să nu se îndoiască de sentimentele flăcăilor care dăruiau, şi sub soarele arzător al verii, să-şi păstreze obrajii curaţi şi rumeni, adică albi şi roşii precum firele şnurului. Ca să aibă efectele scontate, mărţişorul impunea şi anumite obligaţii. Astfel, acest simbol trebuia dăruit în dimineața zilei de 1 martie, când nu răsărea soarele.
Mărțișorul se purta 12 zile, până treceau „Babele“, iar în unele regiuni și „Moșii“, până veneau berzele sau înfloreau pomii. Atunci, se atârna de o creangă cu credinţa că astfel pomul va fi mai roditor şi va transmite sănătate şi frumuseţe copiilor. Fetele preferau un vişin sănătos: „Eu îţi dau mărţişorul, tu să-mi dai roşiorul“. Berzelor li se spunea: „Na-vă negreţele, daţi-mi albeţele“. În alte zone, mărţişorul se păstra până se auzea cântând cucul. Atunci şnurul se aprindea şi cu el fumegând se înconjura de trei ori capul pentru curăţire. Cu bănuţul se cumpăra caş de oaie, care se mânca pentru albul şi frăgezimea feţii.
Se încarcă comentariile...
