Steaua - Dinamo avancronica lui Stelea

Steaua - Dinamo avancronica lui Stelea

Fost jucător atât în Ghencea, cât şi în „Ştefan cel Mare”, actualul secund al naţionalei prefaţează confruntarea de astăzi dintre marele rivale din campionat şi speră ca fotbalul să câştige.

Citiţi şi:

Italianul Mauro Bergonzi va arbitra duelul dintre Bergodi si Bonetti

La doar un an de la despărţirea de gazon, Bogdan Stelea este încă melancolic după plonjoanele pe care le făcea în derby-urile din Liga I.

Acum, din postura de antrenor secund al naţionalei, el analizează obiectiv şansele celor două echipe, dar rememorează şi cele mai importante momente ale carierei sale. “Arnold” vorbeşte şi despre partidele pe care echipa naţională le va susţine împotriva Franţei şi Austriei.

- Bogdan, cum vezi derby-ul de astăzi?

- Steaua - Dinamo rămâne cel mai important meci din Liga I. La astfel de confruntări nu contează poziţia din clasament sau forma sportivă.

Importantă este inspiraţia de moment, chiar şi norocul. Derby-urile pot fi câştigate şi de echipa care joacă mai prost. Din păcate, evoluţia celor două echipe nu a fost până acum una prea bună.

- Se joacă pe prime foarte mici, 1.000 de euro de echipă…

-Banii sunt importanţi doar înainte de meci, pentru că îţi conferă o altfel de motivaţie, dar când intri pe teren uiţi de sumele promise. Eşti 100% conectat la ce se întâmplă pe gazon. În plus, la derby-uri rivalitatea ţine loc de prime.

- Crezi că vor mai exista incidente între suporteri?

- Sper că nu. Eu n-am fost niciodată un fan înflăcărat, deci nu ştiu câtă patimă pun ei, dar îmi doresc ca forţele de ordine să-şi facă treaba şi să nu existe evenimente majore. Trebuie să câştige fotbalul!

- Să vorbim şi despre echipa naţională. Care sunt şansele să batem Franţa?

- E greu de spus, însă noi plecăm de la premisa că trebuie să învingem. Dacă vom câştiga acolo, vom avea stadionul plin cu Austria şi, cu încă o victorie în Ghencea, am reîncepe să facem calcule cu privire la şansele de a merge la Campionatul Mondial. Am primit asigurări şi că gazonul va arăta bine şi sper să ieşim victorioşi din această dublă.

- Împreună cu Răzvan Lucescu formezi cea mai tânără echipă de antrenori la naţională din ultimii 20 de ani. E un avantaj sau un dezavantaj acest lucru?

- Am jucat foarte mult timp la echipa naţională şi nu o să-mi fie greu să mă adaptez. Ştiu că este cu totul altceva, având în vedere funcţia pe care o ocup acum. Nu suntem numai noi doi, mai sunt şi Ştefan Iovan şi Dan Apolzan.

Răzvan a fost investit în această funcţie pentru că are o experienţă şi a demonstrat că are valoare. Noi, în primul rând, încercăm să formăm un colectiv competitiv şi care să fie foarte echilibrat.

- Ai trecut de la postura de jucător la cea de antrenor foarte brusc…

- Da… A fost o alegere grea, însă fiecare fotbalist trebuie să ştie când să agaţe ghetele în cui. Am bucuria că m-am retras de la o echipă deosebită. Braşovul va ocupa mereu un loc special în sufletul meu, ca şi Dinamo. În „Ştefan cel Mare” mi-am început cariera, iar sub Tâmpa m-am retras.

- Cum te-ai apucat de fotbal?

- Când am început să joc, Iordache era portarul echipei naţionale şi îl aveam ca idol. Nu mă gîndeam la fotbal ca la o profesie la vremea aceea. Eram prieten de familie cu un antrenor de box de la Dinamo, care m-a prezentat domnului Timar. Am fost la o probă şi acesta a trebuit să mă oprească pentru că mă aruncam după orice minge. Am plecat plin de julituri acasă. Probabil i-a plăcut faptul că sunt curajos şi mă arunc după mingi.

- Îţi aminteşti primul tău meci oficial la seniori?

-2-0 cu Oţelul, în noiembrie 1986. Nici să vreau nu pot să-l uit, pentru că atunci am căzut prima şi singura dată în cap. De teamă să nu pierd echipa, nu am zis nimic şi accidentarea a trecut de la sine. Peste vreo 20 de ani, la o vizită medicală, mi-au spus doctorii că am avut în tinereţe o fisură la coloana cervicală. De atunci era.

- Cea mai frumoasă amintire?

- Sezonul '89-'90 cu Dinamo. Am luat eventul, întrerupând dominaţia Stelei. I-am bătut cu 3-0 chiar în Ghencea. Apoi a fost campionatul '96-'97 la Steaua, când am reuşit eventul, câştigând titlul în ultima etapă. Şi campionatul următor a fost de neuitat pentru mine, am învins de două ori pe Barcelona cu Salamanca.

- Dezamăgiri?

- Nu au fost multe. În general, am avut noroc în carieră, n-am pierdut trofee pe muchie de cuţit. Mai mult ­m-au dezamăgit unii oameni, dar la câte mi s-au întâmplat, nu are rost să port pică nimănui.

- Răzvan Lucescu e mai mic decât tine. Cum te înţelegi cu el?

- Foarte bine! Nu contează că e mai mic. El e un tip apropiat de oameni, care vorbeşte mult, ştie să mobilizeze echipa. Ştie toată lumea cum e Răzvan, nu trebuie să mai vorbesc eu despre el.

- Băieţii de la naţională cum îţi spun, nea Stelică?

- Nu. Îmi zic Bogdan. Nici nu i-aş lăsa să îmi spună altfel. Şi apoi, cine să îmi spună nea Stelică? Mă respectă toţi, şi tineri, şi bătrâni, dar nu vreau să fiu privit diferit. Provin şi eu tot din iarbă.

Mini cv

S-a născut la 5 decembrie 1967, în Bucureşti

Şi-a început cariera la Dinamo, în 1986

A jucat pentru toate cele trei mari echipe din Capitală, Dinamo, Steaua şi Rapid

Are 91 de selecţii în echipa naţională a României, cu care a evoluat la patru turnee finale (CM din 1990 şi 1994 şi Europenele din 1996 şi 2000)