Staţia Spaţială va fi gata în patru ani

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

realizat în colaborare de 16 ţări, este asamblată bucată cu bucată în peste 50 de misiuni. Când va fi finalizată, structura va avea 108 m lungime, deci mai mult decât un teren de fotbal, va

realizat în colaborare de 16 ţări, este asamblată bucată cu bucată în peste 50 de misiuni. Când va fi finalizată, structura va avea 108 m lungime, deci mai mult decât un teren de fotbal, va cântări 450 de tone şi va conţine peste 1.200 metri cubi de spaţiu presurizat, susţinând un echipaj permanent de şase astronauţi.
Asamblarea intră în linie dreaptă
Atlantis, cu echipajul său de şase astronauţi, a livrat şi instalat un modul dublu de asamblare cu greutatea de 16 tone. Structura, denumită P3/P4, include o a doua antenă solară şi sistemul acesteia de rotaţie la 360 de grade, ce va permite dublarea puterii electrice actuale a Staţiei şi furnizarea unui sfert din necesarul de energie pentru alte două antene, ce vor fi instalate în curând. Instalarea modulului cu toate branşamentele sale electrice, electronice şi tuburile pentru fluide, precum şi pregătirea deplasării antenei solare cu anvergura de 73 de metri au necesitat trei ieşiri în spaţiu care au totalizat peste 20 de ore şi au fost realizate de două echipe de câte doi astronauţi. Următoarea misiune din luna decembrie, cea a navetei Discovery, va fi extrem de complicată. Echipajul navetei şi cei trei astronauţi ai staţiei, un rus, un american şi un german trimis de Agenţia Spaţială Europeană, vor trebui să activeze sistemul permanent de climatizare şi alimentare electrică a staţiei.
Aceştia vor trebui să refacă întreg sistemul electric, inclusiv partea ce ţine de cablare fără să întrerupă funcţionarea niciunuia dintre sistemele vitale. După ce această operaţiune delicată va fi executată, zborurile următoare vor permite livrarea şi instalarea laboratoarelor european Columbus şi nipon Kibo, după instalarea prealabilă a unui modul care să facă legătura între acestea şi staţia spaţială. Structurile şi restul elementelor vor fi instalate în cursul următoarelor patru zboruri, majorând masa staţiei la 40 de tone.
Odată finalizată în 2010, Staţia Spaţială Internaţională va fi mai mare decât o casă cu cinci camere, cu un volum de 3.000 de metri cubi şi cu o masă de circa 450 de tone.
Puterea sa electrică totală va fi de 110 kilowaţi, generaţi de patru antene solare duble gigantice şi care corespund consumului a circa 55 de locuinţe. Circa 46 de kilowaţi vor fi utilizaţi pentru activităţi de cercetare ale căror capacităţi vor fi triplate comparativ cu prezentul.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite