Sovieticii lucrau pe soft romanesc, scris in engleza
- isi aminteste matematicianul Varujan Pambuccian
Agricultura, siderurgia, turismul, drumul petrolului ne-au fost prezentate ca tot atatea sanse de a scapa "din foame". De cativa ani, se crede ca "softul" este sansa Romaniei. Dl. deputat Varujan Pambuccian, profesor de matematica la Universitatea Bucuresti, a reusit sa promoveze domeniul, prin viu grai, dar si cu texte de lege, cum ar fi cel prin care a scutit informaticienii de impozite. Sa ne conectam "on line" si sa navigam impreuna printre biti si telefoane 3 G. - Poarta romanul in cap un cip de ultima generatie? - Nu, dar sigur are ceva in plus pe cromozomul 6. Acum se stie ca acesta e responsabil cu inteligenta si mai ales cu inteligenta practica aplicata. Putem dovedi prin "multimilenarele" rezultate pe care le avem din anii 1950 incoace. Din 1957, avem un calculator gandit, proiectat si construit in totalitate in Romania. Era al 8-lea calculator aparut in lume. Eram a cincea natiune care a facut asa ceva. Calculatorul a fost construit la Timisoara, de un colectiv condus de prof. Toma. In perioada aceea am avut un om, acad. Moisil, care a tras informatica in sus. Dar nu era numai el. Academia fusese decapitata dupa 1947, ceea ce a dat apoi ocazia multor savanti sa ajunga academicieni la varste foarte "fragede". Fiind tineri, erau deschisi spre nou, spre domenii revolutionare la acea vreme. Fiind academicieni, erau ascultati de conducerea de partid si de stat. Exemplul din '57 mai arata ceva: daca n-ai talent pe tot "frontul", pierzi si ceea ce realizezi pe un segment. Calculatorul a ramas nefolosit, nu s-au gasit nici intrebuintari militare, nici comerciale. - Am creat o piesa de muzeu? - Nu, nici vorba. Chiar daca scopul si aplicatiile calculatorului inventat in '57 au fost mai mult teoretice, pe baza acestor teorii s-a ridicat o scoala romaneasca de profil. Aceasta avea sa dea rezultate ceva mai tarziu. Sovieticii s-au prins ca aici exista o expertiza deosebita in domeniu, atunci cand au inteles ca au nevoie de informatica. Era un embargo sever din partea Vestului pentru tehnologia avansata... Asa ca s-a reusit impunerea ideii ca, in CAER, Romania se poate specializa in calculatoare si soft. Noi aveam monopol in tot lagarul socialist. Produceam minicalculatoare, niste "clone" ale unor produse americane, pe care functiona un sistem de operare facut la Institutul de Tehnica de Calcul. Iar rusii lucrau cu aceste aparate, pe programe scrise de romani, in engleza! - Evenimentele din '89 au "virusat" sistemul? - Revolutia din decembrie a coincis cu momentul in care lumea trecea de la minicalculatoare la calculatoare personale. Ne-a prins pe picior gresit aceasta schimbare. Apoi, am renuntat brusc la piata rusa, am alergat dupa consumatori din Occident, pierzand consumatorii traditionali. - S-ar putea trai doar din soft? - Sa traiasca doar din soft nu poate nici o tara. Dar softul poate deveni principala activitate, intr-o tara de dimensiunile Romaniei. Ar fi ramura industriala care asigura forta, care accelereaza motorul economiei. De ce? Pentru ca nu necesita resurse sau energie, dar face bani "din nimic". Acest domeniu poate trage dupa el societatea. Valoarea adaugata la lohn, indiferent daca e de textile sau de soft, e foarte mica. La lohn raman niste bani, cat sa nu moara de foame angajatul. Crearea de proprietate intelectuala aduce bani grei in tara. Aici evreii s-au dovedit cei mai destepti. - Normal... - Dupa '90, s-au trezit, intr-o tara in care predominau agricultura si armata, ca le vin evreii din Rusia, care erau doctori, academicieni, fizicieni, savanti atomisti, softisti. Ce sa faca in kibutz un doctor in matematica? Sa culeaga portocale? Atunci au dat o lege prin care o companie care investeste cel putin 10 la suta din fonduri in cercetare primeste jumatate din salariul cercetatorilor de la stat. Astfel, Israelul a devenit in cativa ani tara exportatoare de inalta tehnologie. Ei fac cea mai teribila afacere: vand prototipuri. Cel mai scump element dintr-o linie de productie e prototipul, partea de cercetare. Alt avantaj e ca nici nu mai trebuie sa-si bata capul cu desfacerea, cu sindicatele, cu piata. - Daca e romanul asa destept, de ce nu face masini ca neamtul si nu-si vinde marfa ca evreul? - Sunt insusiri diferite. E nevoie, probabil, de alte calitati ca sa faci masini bune: rigoare, precizie, disciplina. Prea multa rigoare si disciplina in gandire limiteaza creativitatea. Pentru vanzare... E drept ca romanul nu stie sa-si vanda marfa. E o lipsa de agresivitate, normala, pentru ca am trait atata vreme intr-o societate fara competitie. Reclama nu o are in sange. Putini considera publicitatea o investitie. Romanul ia publicitatea ca o moda sau ceva impus de afara. In loc sa se preocupe cum sa speculeze mai bine conjunctura, principala lui grija e sa nu-l fure celalalt. Ii e frica sa nu i se fure ideile. Or, cand vrei sa vinzi proprietate intelectuala si pleci de la aceste premise, ramai cu marfa in brate, pana se gaseste altul mai destept, care face sa nu mai fie nevoie de ideea ta. - Cat valoreaza insemnul "Made in Romania"? - Romania inca nu are un nume bun in zona asta. De aceea, foarte multe firme romanesti de soft prefera sa-si infiinteze o companie in SUA, firma on-shore, nu din acelea pentru impozite. Apoi isi vand propriul produs propriei firme din State, ca sa poata pune pe cutie "Made in SUA". Pe termen scurt, e o solutie: produsul facut in USA are un pret mai mare si se vinde in mai multe tari. Pe termen lung, lucrul asta e pagubos: nu reusim sa ne facem un nume, ca tara, cum au facut Israelul, Irlanda sau India. - Cat mai ramane in tara dupa ce se "vinde" marfa la propria firma din SUA? - Aici e o problema: poate ar fi bine sa anulam sau sa reducem mult impozitul pe profit, ca banii sa ramana in banci romanesti. Vreau sa spun un lucru: anularea impozitului pe salariile softistilor nu a dus la o pierdere de bani. Statul nu iese in pierdere. Ganditi-va ca majoritatea oamenilor din soft ar fi emigrat. Poate mai trimiteau o suta-doua de dolari la rude. Asa, cheltuiesc tot salariul aici. In industria de soft lucreaza vreo 25.000 de oameni. Ei produc, pe declaratelea, 120 de milioane de dolari. In realitate, cred ca aceasta industrie scoate 400 de milioane de dolari anual. Consumand putin curent electric, cafea si tigari din propriul buzunar. - Ati cunoscut geniul Carpatilor? - Am cunoscut geniul Petrosaniului. Un copil de 16 ani, care a reusit sa faca un robot adevarat din rotile unui carucior, cu motoare de aspirator luate de la groapa de gunoi si reparate, cu un procesor 386. In timp ce robotii "de firma" folosesc piese de mii de dolari fiecare. Si fac acelasi lucru: merg prin camera, apuca pahare fara sa le sparga, muta obiecte etc. Acesti copii, care n-au sansa sa se nasca in orasele mari, n-au parte de un sistem scolar care sa-i promoveze, sunt pierduti pentru aceasta tara. Cel mult, pot ajunge soferi de taxi, care or sa povesteasca nepotilor cum au construit ei un robot in copilarie. Ar fi nevoie de un efort facut de industrie: sa gaseasca, sa pregateasca si sa foloseasca astfel de genii. E si problema statului, a invatamantului: de ce a lasat sa moara Casele pionierilor? De ce sa aiba copiii de ales doar intre discoteca si maidan, doua locuri unde e mai greu sa se afirme in viata? - De ce nu s-a nascut Bill Gates la Petrosani? - Primul cosmonaut american a spus: sunt fericit ca m-am nascut intr-o tara care ii da omului sansa sa dea ce e mai bun in el. Nu suntem acea tara, dar asta nu inseamna ca nu putem fi. Marea valoare a lui Gates e ca a stiut sa se duca dupa utilizator. Nu a inventat lucruri abstracte, ci lucruri pentru piata. - Ce ar mai fi nou in informatica? - Sansa pe care o avem ca natie este 3 G-ul. A aparut un domeniu in care nu exista firme mari, traditionale. Telefonia 3 G are si vocea ca element important, dar grosul il reprezinta transmisiile de date. Telefonul mobil devine un calculator, la fel de puternic ca PC-ul, dar mult mai mic si mai comod. In aceasta zona nu s-au prea scris programe. Piata e goala, furnizori nu sunt. Va trece un an pana se ocupa si zona asta. Avem un an sa ne facem un nume. Daca nu prindem trenul asta, o sa ne uitam de pe margine si vom povesti nepotilor ce tari am fi fost noi daca nu veneau polonezii sau rusii sa ne scoata de pe piata.




















































