SOS, vine Raed! | adevarul.ro

SOS, vine Raed!

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Pe vremea cât a studiat medicina în România ceauşistă, Raed Arafat nu s-a îmbogăţit din bişniţă cu ţigări Kent. Ştim bine că asta era îndeletnicirea multora dintre studenţii

Pe vremea cât a studiat medicina în România ceauşistă, Raed Arafat nu s-a îmbogăţit din bişniţă cu ţigări Kent. Ştim bine că asta era îndeletnicirea multora dintre studenţii străini care se calificau superior în ţara tovarăşului Ceauşescu.

Aşa aveau să se nască, imediat după Revoluţie, filiere arabe de tip "Zaher" sau "Ţigareta". Aşa au candidat la topurile multimiliardarilor tot felul de Hayssami care şi-au cultivat ingenios reţelele bişniţei în haosul postrevoluţionar.

Spre deosebire de mulţi dintre tovarăşii săi de studiu, Raed Arafat a investit doar în carte. Probabil că nu l-a ajutat prea mult, pentru că după absolvirea Facultăţii de Medicină nu s-a ales cu un post gras prin preajma vreunui baron de spital. Pilele, numele şi originea sa pământeană nu l-ar fi ajutat oricum prea mult. Aşa că i-a venit ideea să facă un fel de Salvare de reacţie rapidă.

Cu desant-fulger la locul accidentului, descarcerare şi alte activităţi pe care obositul serviciu naţional de ambulanţă n-ar fi fost capabil să le construiască. La început nu a reuşit să găsească decât un nume: SMURD. Nimeni nu s-a înghesuit în anii '90 să investească în proiectul umanitar al sirianului.

Mulţi îşi vor fi spus, probabil, pe atunci: "Ce-o mai vrea, mă, şi arabu' ăsta?". Iar alţii, la fel de mulţi, ştabi cu dare de mână la banul public, erau la rându-le prea ocupaţi cu investiţii de milioane de euro în aparatură medicală care astăzi zace prăfuită în magaziile spitalelor.

Dar Arafat nu s-a decompensat. A căutat milă prin străini. Nişte pompieri scoţieni s-au îndurat şi i-au făcut donaţii niscaiva maşinării pentru serviciul său de urgenţă. A mai convins şi alţi străini, cărora le prisosea aparatura medicală şi, încet-încet, a pus pe roate SMURD-ul. Treptat, au apărut şi rezultatele. Ele nu s-au putut cuantifica nici în fişe contabile, nici în investiţii sau subvenţii, ci în ceva cu mult mai valoros decât banii: vieţi readuse printre noi.

Cu timpul, lumea a învăţat că SMURD nu e o glumă. Au apărut cereri de extindere la scară naţională a serviciului, s-au înmulţit sufletele reîncărcate cu viaţă de brancardierii lui Arafat, în paralel cu plecăciunile pentru recunoştinţă din partea familiilor celor care se pregăteau să plece prea devreme dincolo. Astăzi, SMURD e brand naţional, iar părintele său, manager de succes în jungla sanitară românească. Ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a făcut ieri o mutare deşteaptă.

Prin vocea premierului, a anunţat numirea lui Raed Arafat ca subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii. O bună lovitură de imagine, deocamdată. Vom afla dacă numirea a fost una de bună-credinţă peste ceva mai mult timp. Atunci când şeful SMURD ne va putea spune cu sinceritatea-i cunoscută dacă la vârful Sănătăţii româneşti e loc şi pentru "accidente" pozitive, gen Raed Arafat, sau doar pentru oameni din sistem, obişnuiţi cu afacerile de castă.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite