Soluţii simple pentru salvarea hainelor pătate
Dacă acţionaţi imediat, şansele de reuşită sunt foarte mari Ai fost la petrecere şi pe lângă distracţie te-ai ales şi cu o colecţie de pete? Şcolarul casei vine frecvent cu
Dacă acţionaţi imediat, şansele de reuşită sunt foarte mari
Ai fost la petrecere şi pe lângă distracţie te-ai ales şi cu o colecţie de pete? Şcolarul casei vine frecvent cu uniforma plină de cerneală? Nu dispera! Există în casa ta tot atâtea soluţii de îndepărtare a petelor la fel de eficiente ca şi produsele prezentate în reclamele tv.
coaterea petelor este o activitate curentă într-o gospodărie, mai ales dacă există în casă şi copii. Obiectele care se pătează cel mai des sunt hainele pe care le purtăm frecvent. Dacă sunt confecţionate din materiale naturale, precum bumbac sau mătase, scoaterea petelor este posibilă şi obiectul de îmbrăcăminte poate fi recuperat în totalitate. Petele proaspete ies de la prima spălare dacă acţionaţi imediat. Dacă pata este mai veche, e nevoie de mai multe spălări. Este recomandabil ca, în cazul în care pata nu a ieşit imediat, să nu se insiste pentru a nu deteriora materialul.
Apa caldă fixează petele de cafea
Petele de cafea sau ceai ies dacă spălăm imediat locul afectat cu multă apă rece şi săpun sau cu apă oxigenată. Evită să foloseşti apă caldă deoarece aceasta fixează petele şi mai tare. Petele de cerneală de pe uniforma şcolarului ies dacă folosim pentru îndepărtarea lor câteva picături de lapte fierbinte sau prin înmuiere cu zeamă de lămaie.
Urmele de iarbă de pe pantalonii cu care am ieşit la picnic dispar dacă frecăm zona cu un pumn de tărâţe înmuiate. Petele galbene de transpiraţie de pe tricouri se îndepărtează cu oţet aplicat cu buretele pe zona cu pricina.
Surplusul de noroi şi de ciocolată trebuie îndepărtat de pe îmbrăcăminte înainte de a se introduce haina în apă rece. Petele mai severe de noroi se scot prin tăierea unui cartof în două şi frecarea acestuia de zona afectată. Apoi se spală haina cu detergent.
Petele de ceară se scot de pe ţesături prin punerea petei între două sugative, apoi se presează cu un fier de calcat puţin încălzit. Sugativele se schimbă mereu, până când dispar complet petele. Apoi locul se va şterge cu alcool. Dacă pata este formată dintr-un strat gros de ceară, se va îndepărta mai întâi acest strat cu ajutorul unui cuţit.
Petele de bere se scot amestecând o lingură de detergent cu puţină apă caldă. Se pune pe pată şi apoi se clăteşte. După aceasta se prepară o soluţie făcută cu o parte oţet şi trei părţi de apă. Se aplică soluţia şi apoi haina se spală normal. Nu-i chiar aşa greu, nu?
Petele de vin roşu merg "tratate" cu vin alb
Există pe piaţă o multitudine de produse pentru curăţat şi scos pete, dar te poţi descurca la fel de bine şi cu produse pe care le ai la îndemână prin casă. Astfel, o pată de vin roşu de pe cămaşă poate fi scoasă cu succes dacă se pune peste ea vin alb. În prealabil, surplusul de vin roşu poate fi absorbit dacă presărăm deasupra petei puţină sare. Abia apoi se spală cămaşa.





















































